Jerome Powell, ultimul mesaj la conducerea Fed: „Independența băncii este vitală pentru credibilitatea piețelor”
Jerome Powell a susținut miercuri, 29 aprilie, ultima sa conferință de presă în calitate de președinte al Rezervei Federale (Fed), marcând un moment de bilanț într-un context dominat de tensiuni între instituția monetară și Casa Albă.
În pragul încheierii mandatului său pe 15 mai, Powell a pledat ferm pentru autonomia băncii centrale a Statelor Unite (SUA), subliniind că impermeabilitatea în fața factorului politic este singura cale prin care se poate asigura stabilitatea prețurilor și controlul inflației.
Mandatul lui Powell, început în 2018 sub prima administrație Trump și prelungit de Joe Biden, se apropie de final după o perioadă marcată de presiuni constante din partea președintelui Donald Trump pentru reducerea ratelor dobânzilor.
Următoarea reuniune a comitetului de politică monetară, programată peste șase săptămâni, va fi condusă cel mai probabil de Kevin Warsh, succesorul desemnat de actualul șef al statului.
O instituție „non-partizană” în serviciul public
În cadrul discursului său, Jerome Powell a respins ideea unei bănci centrale influențate de ciclurile electorale sau de dorințele executivului. Acesta a clarificat poziția Fed în arhitectura puterii din SUA, precizând că instituția nu este „bipartizană”, ci „non-partizană”.
Powell a insistat că deciziile privind dobânda de referință trebuie să vizeze exclusiv interesul public, respectiv ocuparea deplină a forței de muncă și stabilitatea prețurilor.
„Nu spunem 'Vreau să fac asta pentru că președintele spune că e o idee bună sau pentru că se apropie alegerile și vreau să accelerez sau să încetinesc economia”, a punctat Powell. El a argumentat că membrii Fed trebuie să ignore complet considerațiile politice pentru a-și păstra integritatea profesională, subliniind că, în lipsa acestei autonomii, „nu există credibilitate”, iar piețele financiare și-ar pierde încrederea în capacitatea instituției de a gestiona economia.
Presiuni guvernamentale și investigații sub formă de „pretext”
Finalul mandatului lui Powell a fost marcat de un conflict deschis cu administrația actuală.
Președintele Fed a adus în discuție ancheta deschisă de Procurorul General privind depășirile de costuri la renovarea sediului băncii centrale din Washington, procedură pe care a calificat-o drept un „pretext” în contextul unor amenințări constante din partea Guvernului.
Deși investigația a fost închisă recent, Powell a interpretat-o ca fiind parte dintr-un efort mai larg de exercitare a presiunii asupra conducerii Fed.
În ciuda retragerii de la președinția băncii, Jerome Powell a anunțat că nu va părăsi instituția definitiv. El a optat să rămână în structura de conducere ca simplu guvernator, funcție pe care o poate exercita conform legii până la sfârșitul anului 2028.
Această decizie îi permite să mențină o prezență în cadrul comitetului de politică monetară, chiar dacă autoritatea executivă va trece sub controlul noului președinte desemnat.
Tranziția către noua conducere
Mesajul de final al lui Powell vine ca un avertisment referitor la riscurile pe care intervenția politicului le poate avea asupra încrederii investitorilor. El a reafirmat că angajații Rezervei Federale lucrează exclusiv pentru poporul american și că succesul politicilor monetare depinde de ignorarea oricăror presiuni externe.
„Vreau ca oamenii de la Fed [...] să se concentreze doar pe obiectivele economice și să ignore considerațiile politice. Să le ignore complet”, a conchis Powell.
Această pledoarie pentru independență survine într-un moment de schimbare la nivelul conducerii Fed, într-un climat în care administrarea dobânzilor rămâne un subiect central de dispută între obiectivele politice pe termen scurt și strategiile economice pe termen lung.