Marea Britanie ar putea evita tarifele americane. Trump: Vom încheia un acord comercial avantajos

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
Donald Trump - Keir Starmer
sursa: profimediaimages.ro/

Tarifele suplimentare aplicate pe importuri la ordinul preşedintelui american Donald Trump au produs o undă de șoc la nivel internațional, însă acestea se împuținează pe măsură ce SUA încheie noi parteneriate comerciale cu țările în cauză.

Este și cazul Marii Britanii, care după lungi discuții telefonice și o întrevedere la Casa Albă, a reușit să îl convingă pe Trump să nu aplice noi taxe. 

„Statele Unite şi Regatul Unit vor încheia un acord comercial avantajos, care va putea permite Londrei să evite noile taxe vamale. Așadar, în relațiile noastre comerciale astfel de ajustări nu sunt necesare”, a declarat Trump la finalul întâlnirii cu premierul britanic Keir Starmer.

La rândul său, Starmer a subliniat importanța relației SUA-Marea Britanie și a fost mulțumit că a reuşit să salveze exporturile britanice de noi taxe aplicate de cel mai important partener economic al țării.

„Relaţia noastră comercială nu este doar puternică, ci şi justă, echilibrată şi reciprocă", a declarat premierul britanic.

Guvernul laburist condus de Starmer, aflat în funcţie din luna iulie, încearcă să stabilească relaţii bune cu echipa lui Donald Trump, în pofida numeroaselor divergenţe pe care vechile administrații britanice le-au avut cu președinția americană, relatează BBC.

Cei doi lideri nu au hotărât o dată exactă pentru semnarea unui eventual acord, însă au dat asigurări că acesta va intra imediat în vigoare, după ce vor finaliza toate negocierile preliminare.