Ministerul Dezvoltării are absorbție de 84% pe fondurile din PNRR. Cseke Attila: Avem un portofoliu însemnat
Gradul de absorbţie a fondurilor europene din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este de 84% în cazul proiectelor de investiţii gestionate de Ministerul Dezvoltării, susține ministrul de resort Cseke Attila.
Portofoliul gestionat de Ministerul Dezvoltării numără 5.300 de contracte de finanţare la aproape toate unităţile administrativ-teritoriale din România, recomandarea fiind ca ritmul lucrărilor să fie accelerat pentru a putea fi absorbite cât mai multe fonduri din PNRR.
„La Ministerul Dezvoltării avem un portofoliu foarte însemnat. Astăzi sunt încă în vigoare 5.300 de contracte de finanţare, cu aproape toate unităţile administrativ-teritoriale din România. Unele proiecte s-au închis, erau 6.600, iniţial. Suntem în faza finală în care toată lumea trebuie să accelereze pentru a putea absorbi cât mai multe fonduri din PNRR”, a declarat pe 19 iunie Cseke Attila, potrivit Agerpres.
Pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor din PNRR sunt organizate întâlniri periodice cu autorităţile locale, cu recomandarea de a urgenta lucrările.
„La nivelul Ministerului Dezvoltării, absorbţia este de 84%, la zi. Săptămânal, de două-trei ori facem plăţi şi, evident, îndemnăm autorităţile locale - la două săptămâni avem întâlniri cu toate UAT-urile - ca să urgenteze aceste lucrări, astfel încât să putem să închidem la termen şi să ne apropiem de 100%”, precizează Cseke.
Vezi și: Bulgaria primește undă verde pentru a patra tranșă din PNRR. O parte din plată rămâne însă blocată
Ministerul accelerează absorbţia fondurilor
Gradul de utilizare a fondurilor din PNRR ar putea ajunge la 93-95% în perioada următoare.
„Până în 31 iulie este termenul de finalizare pe proiectele Ministerului Dezvoltării. Şi aici iarăşi, ca şi la creşe, este vorba despre o colaborare între autoritatea centrală şi autoritatea locală, pentru că aceste investiţii, în cazul PNRR-ului, cu excepţia creşelor care se implementează printr-un program guvernamental, toate celelalte se implementează la nivel local.
Licitaţia, urmărirea execuţiei lucrării şi recepţia se fac la nivel local. Noi suntem finanţatorii în numele Uniunii Europene. Şi atunci, evident că trebuie un efort de la nivel local. Noi sprijinim acest efort cu tot ceea ce este necesar, coordonăm metodologic, facem plăţile şi aşa mai departe”, explică Cseke Attila.