Ministrul Investiţiilor: Contracte de 32 de miliarde de euro, semnate prin Politica de Coeziune 2021-2027

Redacția Digi Economic Data publicării:
bolos
Sursa: Facebook / Marcel Boloș

Valoarea contractelor semnate prin Politica de Coeziune 2021-2027 se ridică la 32 de miliarde de euro, a anunţat Marcel Boloș, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Marți, el a purtat discuții cu șefii Autorităților de Management și a analizat situația absorbției fondurilor europene și stadiul actual al contractării proiectelor. „O veste bună este că am reușit deja să urcăm nivelul contractării de la 61% la 74% în doar trei luni”, a transmis acesta.

„Mai departe, ne interesează ca lansarea tuturor apelurilor de proiecte să fie făcută în acest an, asta în timp ce oferim beneficiarilor timpul necesar pentru pregătirea proiectelor, organizând sesiuni de informare și consultare, furnizând ghiduri detaliate și mecanisme de sprijin pentru elaborarea unor propuneri competitive”, a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook.

MIPE are acum în consultare publică mai multe apeluri și oportunități de finanțare:

- Investiții în dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție a energiei termice din surse geotermale, precum și în rețeaua de furnizare a energiei termice până la punctele de consum, cu un buget de 56,87 milioane euro.

- Finanțare europeană pentru a facilita accesul la programe de formare profesională și pentru a sprijini un număr mai mare de elevi să finalizeze cursurile școlilor de profil.

„Vom finanța, în premieră, o altă măsură importantă pentru adolescenți: măsuri remediale pentru elevii din clasa a IX-a, pentru creșterea nivelului de competență în citit, matematică şi științe”, a scris Boloș. Bugetul se ridică la 140 milioane euro.

- Pentru dezvoltarea Deltei Dunării, se va lansa un apel care va susține dezvoltarea antreprenoriatului social care implică granturi în valoare de până la 100.000 euro pentru înființarea a cel puțin 60 structuri de economie socială. În cadrul acestora vor fi create min 240 noi locuri de muncă. Bugetul e de 8,57 milioane euro.