„O alegere strategică”: UE deschide oficial primul pachet de negocieri de aderare cu Ucraina și Republica Moldova

Redacția Digi Economic Data publicării:
uniunea europeana
sursa: shutterstock.com/

Toate statele membre ale Uniunii Europene au fost de acord cu deschiderea primului cluster de negocieri de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, prima etapă a discuțiilor urmând să fie lansată oficial luni, 15 iunie. Decizia marchează un nou pas în procesul de extindere al Uniunii Europene și vine după ce liderii europeni au aprobat, în decembrie 2023, deschiderea negocierilor de aderare cu cele două state candidate.

În cazul Ucrainei, procesul a fost blocat o perioadă de opoziția fostului guvern al Ungariei față de candidatura Kievului. Potrivit Reuters, situația s-a deblocat în această lună, după ce noul executiv de la Budapesta a ajuns la un acord cu autoritățile ucrainene privind drepturile minorității maghiare din Ucraina.

Statele membre au aprobat vineri, 12 iunie, deschiderea negocierilor pentru primul cluster de politici, cel referitor la aspectele fundamentale, care include domenii precum statul de drept, funcționarea instituțiilor democratice, drepturile fundamentale și reforma administrației publice. 

În procesul de aderare la Uniunea Europeană, țările candidate trebuie să negocieze și să închidă mai multe capitole de politici publice, grupate în șase clustere tematice. Procesul presupune reforme legislative, instituționale și economice complexe și poate dura mai mulți ani.

Vezi și LISTĂ Comisia Europeană propune un buget de aproape 200 de miliarde de euro pentru 2027. Care sunt prioritățile

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, António Costa, au salutat decizia într-o declarație comună

„Extinderea este o alegere strategică. Prin apropierea națiunilor noastre, consolidăm pacea, securitatea și prosperitatea pe întreg continentul. Într-o lume marcată de incertitudini tot mai mari, o Uniune Europeană mai extinsă este în interesul nostru comun.

Extinderea rămâne una dintre cele mai mari povești de succes ale Uniunii Europene și cea mai bună investiție în viitorul nostru comun”, se arată în declarația comună,

Citește și UE anunță investiții strategice de până la 641 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Pe ce se duc banii