Performanță nebănuită obținută de România în urmă cu doi ani. A fost prima în Europa

Alexandru Gologan Data publicării:
Uniunea Europeana Romania
sursa: gettyimages.com/

Performanțele economice ale României sunt departe de a fi notabile, însă Institutul Naţional de Statistică (INS) a revelat faptul că pe anumite paliere ale puterii de cumpărare, țara noastră stă mai bine decât alte state membre ale Uniunii Europene (UE).

România înregistra cele mai mici preţuri la alimente şi băuturi nealcoolice (75%) în anul 2023, urmată de Polonia şi Slovacia (82%), în timp ce la polul opus se situau Luxemburg (125%) şi Danemarca (123%).

Cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru bunurile de consum și serviciile din componența consumului final al gospodăriilor populației, în cadrul statelor membre, a fost înregistrat de Bulgaria, fiind cu 41% mai mic decât media UE, urmată de România (39% sub media UE).

Cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei s-a înregistrat în Danemarca (45% peste media UE), urmată de Irlanda (37% peste media UE), Luxemburg (34% peste media UE) şi Finlanda (24% peste media UE).

De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor dintre ţările UE, pentru grupa "Articole de mobilier, echipamente de uz casnic şi întreţinerea curentă a locuinţei" (72%), urmată de Bulgaria (74%). De altfel, Bulgaria rămâne cel mai ieftin stat membru pentru grupele "Transport" (71%) şi servicii de cazare şi restaurante (52%), în timp ce România înregistrează cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa "Recreere şi cultură" (64%).

În opoziție, Danemarca este cea mai scumpă ţară din UE la grupele "Articole de mobilier, echipamente de uz casnic şi întreţinerea curentă a locuinţei" (125%), "Transport" (126%), "Recreere şi cultură" (137%) precum şi la serviciile de cazare şi restaurante (152%).

La indicele de volum al PIB/cap de locuitor, România înregistrează o valoare, calculată pe baza PPC, de 78%, care o situează peste media europeană, fiind urmată de Polonia şi Ungaria cu 77%, arată INS.

Paritatea Puterii de Cumpărare (PPC) exprimă numărul de unități de valută necesare pentru cumpărarea într-o țară a aceluiași volum de bunuri și servicii care se poate obține cu o unitate monetară a țării bază de comparare (media UE). PPC exprimă raportul între prețurile practicate în condițiile pieței interne a fiecărei țări.