Piața agroalimentară din Rusia s-a prăbușit sub apăsarea sancțiunilor internaționale. Cartofii conduc topul scumpirilor

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
piata cartofi
sursa: gettyimages.com/

Sancțiunile internaționale nu iartă niciun sector al economiei rusești, astfel că de la începutul anului, s-au înregistrat mari creşteri de preţuri în cazul produselor agroalimentare.

În topul produselor rusești care au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în 2025 se află cartofii, cu o majorare de 52%, informează Reuters. Recolta de cartofi a Rusiei a scăzut cu 12% anul trecut, afectată de îngheţul din primăvară şi ploile torenţiale care au complicat procesul de recoltare. De asemenea, fermierii au redus suprafeţele însămânţate cu cartofi, după recolta consistentă din 2023.

Datele de la comercianţi indică faptul că preţurile la cartofi în supermarketuri s-au triplat, comparativ cu situaţia de anul trecut, atingând un maxim istoric de 85,4 ruble (1,05 dolari) per kilogram.

Autorităţile de la Moscova au eliminat taxele vamale pentru a stimula importurile de cartofi, care s-au triplat în acest an, până la 376.000 de tone. Aproape două treimi din importuri au venit din Egipt. Țara africană este un important partener comercial pentru Kremlin, deoarece importă masiv grâu rusesc.

După cartofi, în topul scumpirilor urmează varza, cu un salt de 49% de la începutul anului, sfecla cu o creştere de 40% şi ceapa, la care preţurile au crescut cu 34%.