Producția de serie a primei drone românești va începe până la sfârșitul anului

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
oprea ivan drona
sursa: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

România va începe producţia în serie de drone autohtone cu dublă destinaţie, militară şi civilă, până la finalul acestui an, asigură ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Bogdan Ivan.

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, şi cel al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, au semnat, la începutul lunii noiembrie 2024, un protocol de colaborare în domeniul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, cu scopul de a realiza prima drona românească.

Cel mai probabil în vară vom avea prototipul, susține ministrul Ivan, potrivit Agerpres.

„Vreau să vă spun concret unde suntem cu producţia de drone. Anul trecut, în calitate de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, împreună cu Radu Oprea, ministrul Economiei, am semnat un protocol în care am început, împreună cu INCAS şi cu colegii de la Carfil, să lucrăm la un concept care are prioritatea directoare românească pe tot ce înseamnă drone cu dual use, atât militar, cât şi civil.

În momentul de faţă, suntem în faza finală a testărilor. Urmează ca în cursul acestei veri să avem deja prototipul şi să intrăm în producţie de serie până la finalul acestui an. Concret", a declarat Bogdan Ivan.

În total, România are alocat anul acesta un miliard de lei pentru proiectele de producţie tehnică militară, dezvoltate de companiile naţionale din industria de apărare.

Mai mult pe acest subiect: Cum a evoluat proiectul primei drone militare românești: de la promisiuni la așteptare