Prognoza Comisiei Europene pune presiune pe România. Mediul de afaceri cere reacție rapidă

Redacția Digi Economic Data publicării:
crestere economica romania
sursa: shutterstock.com/

Confederația Patronală Concordia avertizează vineri, 22 mai, că economia României se confruntă cu un semnal de alarmă major, după ce Comisia Europeană și-a revizuit semnificativ în jos estimările economice pentru 2026 și anticipează o creștere economică de doar 0,1%, față de 1,1% în prognoza anterioară.

În același timp, Executivul european estimează o accelerare a inflației până la 7%, peste nivelul anticipat anterior, de sub 6%.

Potrivit previziunilor economice de primăvară publicate de Comisia Europeană, România ar urma să traverseze practic o perioadă de stagnare economică în 2026, înaintea unei reveniri estimate la 2,3% în 2027.

Datele vin într-un context în care economia deja dă semne de încetinire. Potrivit celor mai recente date INS, Produsul Intern Brut al României a scăzut în primul trimestru din 2026 cu 0,2% față de trimestrul anterior și cu 1,7% comparativ cu aceeași perioadă din 2025.

Vezi și ANALIZĂ Comisia Europeană taie drastic prognoza pentru România: economia aproape stagnează în 2026. Expert: „Stagnarea e o pauză necesară”

Concordia: Economia este prinsă între două șocuri

Reprezentanții Concordia susțin că mediul de afaceri românesc este afectat simultan de presiuni externe și interne.

„Acesta este un semnal de alarmă puternic, iar România are nevoie urgent de un guvern stabil și de măsuri urgente pentru revitalizarea economică. Singurul element pozitiv semnalat de Comisie este menținerea estimării deficitului bugetar la 6,2% pentru finalul anului, în linie cu ținta agreată, un semnal de stabilitate privind finanțele publice și traiectoria ajustării fiscale.

Confederația Patronală Concordia atrage atenția că mediul de afaceri autohton absoarbe simultan două șocuri: unul extern, generat de criza energetică globală, și unul intern, determinat de procesul de ajustare fiscală. Combinația dintre o creștere economică prognozată la 0,1% și o inflație de 7%, exercită o presiune reală asupra competitivității firmelor românești și asupra puterii de cumpărare a cetățenilor”, arată organizația.

Vulnerabilitățile semnalate de mediul de afaceri

Concordia atrage atenția că raportul Comisiei Europene indică mai multe vulnerabilități structurale care trebuie abordate în România.

Pe piața muncii, organizația subliniază că România rămâne una dintre țările cu cele mai reduse rate de ocupare din Uniunea Europeană, iar șomajul oficial nu reflectă în totalitate gradul real de subutilizare a forței de muncă. În cazul unei deteriorări economice, riscul unui șomaj structural este considerat ridicat.

„Astfel, economia rămâne expusă într-o măsură disproporționată riscului de șomaj structural, în cazul unei deteriorări a cererii.”

Citește și GRAFICE Tot mai puține joburi disponibile în economie. Expert: „2026 nu mai e anul angajărilor masive, ci al recrutărilor strategice”

Totodată, mediul de afaceri avertizează asupra ritmului redus de adoptare a inteligenței artificiale. România continuă să fie încadrată în categoria economiilor emergente în materie de inovare, cu nivel scăzut al competențelor digitale și integrare limitată a tehnologiilor noi în companii.

„În acest context, decalajul de adoptare a AI se manifestă dublu: extern, față de economiile mai avansate din UE, și intern, între categorii de populație și de firme, riscând să consolideze inegalitățile și să limiteze capacitatea României de a beneficia de potențialul productiv al inteligenței artificiale”, a punctat Concordia.

În zona energetică, Concordia consideră că România trebuie să accelereze investițiile în noi capacități de producție și distribuție, precum și măsurile de eficiență energetică, pentru a reduce costurile și pentru a păstra competitivitatea industriei locale.

„Concordia solicită instituțiilor europene și autorităților române să trateze aceste vulnerabilități structurale prin politici coerente și coordonate, care să susțină competitivitatea, ocuparea forței de muncă, inovarea și reziliența economică, și contribuie activ la identificarea și implementarea celor mai bune soluții pentru economia României.”

Te-ar putea interesa și ANRE adoptă noile reguli împotriva „băieților deștepți din energie”. Oficial: „Un lucru constructiv”