România și Kazahstan sunt în negocieri pentru extinderea parteneriatului economic. Ce presupune acest lucru

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
Romania kazahstan
sursa: shutterstock.com/

Adjunctul ministrului de externe al Republicii Kazahstan, Roman Vassilenko s-a întâlnit cu secretarul de stat în Ministerul Energiei, Pavel-Casian Niţulescu ocazie cu care cele două părţi au discutat despre cooperarea comercială şi economică, inclusiv în domeniul energiei, industriei de petrol şi gaze, investiţii şi parteneriate tehnologice.

Cei doi oficiali au discutat şi despre perspectivele cooperării în domeniul energiei nucleare, inclusiv schimbul de tehnologii şi expertiză, care ar putea contribui la dezvoltarea de soluţii inovatoare în ambele ţări.

O atenţie deosebită a fost acordată activităţilor companiei of KazMunayGas International în România, care regrupează cele mai mare active din Europa ale Kazahstanului şi joacă un rol semnificativ în economia României.

Acest proiect are o importanţă strategică pentru ambele ţări, în condiţiile în care KazMunayGas International este unul din cei mai mari contribuabili din România şi un jucător cheie în sectorul energetic.

În 2024, schimburile comerciale dintre Kazahstan şi România s-au ridicat la 2,9 miliarde de dolari iar în primele două luni ale acestui an la 478,2 milioane de dolari. În ultimul deceniu, România a investit 1,57 miliarde de dolari în economia Kazahstanului şi în prezent 37 de companii cu capital românesc activează în Kazahstan.

KMG International şi statul român, prin Ministerul Energiei sunt acţionarii principali ai Rompetrol Rafinare, cu 54,63% din acţiuni (direct şi indirect), respectiv cu 44,69%, informează Agerpres.