Salariile demnitarilor ar putea fi înghețate până în 2031. Pîslaru merge la Bruxelles pentru negociere

Redacția Digi Economic Data publicării:
salariu romania
sursa: profimediaimages.ro/

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat miercuri, 27 mai, că a primit mandat din partea Guvernului pentru a discuta cu Comisia Europeană posibilitatea înghețării sau eșalonării creșterii salariilor demnitarilor până în anul 2031, în contextul renegocierii finale a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Potrivit ministrului, discuțiile vor avea loc săptămâna viitoare, la Bruxelles, iar obiectivul este obținerea unei flexibilități privind aplicarea noii legi a salarizării unitare.

„Am primit mandatul de a discuta cu Comisia Europeană posibilitatea înghețării sau eșalonării creșterii salariilor demnitarilor până în anul 2031. În urma discuției cu prim-ministrul Ilie Bolojan, săptămâna viitoare voi merge la Bruxelles, unde voi susține această poziție în cadrul procesului de renegociere finală a PNRR.

Știu că este un subiect sensibil. Știu și că poziția exprimată până acum, inclusiv în scris, de Comisia Europeană a fost aceea că viitoarea lege a salarizării trebuie aplicată unitar în întreg sectorul public. Cu toate acestea, consider că este datoria mea să folosesc toate argumentele disponibile pentru a încerca să obțin o evaluare diferită”, a scris oficialul, pe Facebook.

Noua lege a salarizării unitare, publicată luni, 25 mai, în transparență decizională de Ministerul Muncii, a generat critici în spațiul public. 

Vezi Legea salarizării provoacă primele proteste. Sindicaliștii din sănătate anunță un protest în Piața Victoriei

și IMM-urile critică noua lege a salarizării și avertizează că statul riscă să rămână fără specialiști

Pîslaru: Reforma salarizării este necesară, dar trebuie să țină cont de contextul fiscal

Ministrul susține că reforma salarizării unitare rămâne necesară pentru a reduce diferențele acumulate în timp și pentru a aduce mai multă predictibilitate și echitate în sistemul public. În același timp, acesta a argumentat că, în actualul context economic și social, demnitarii nu ar trebui să fie categoria care beneficiază de cele mai mari creșteri salariale.

„Reforma salarizării unitare este necesară. Ea trebuie să aducă ordine, predictibilitate și echitate într-un sistem care a acumulat prea multe excepții, sporuri și dezechilibre.

Discuția nu este dacă legea trebuie să fie unitară sau nu, inclusiv cu o grilă aliniată pentru demnitari. România este prea săracă să nu remunereze adecvat și unitar pe cei care au responsabilitatea să o conducă. Nu discutăm de meritul individual, ci de posibilitatea de a atrage persoane profesioniste și competente în pozițiile de demnitate publică. 

Dar România se află într-un context fiscal și social dificil. Avem nevoie de echilibru, de responsabilitate și de un efort corect distribuit.  Într-un astfel de moment, chiar dacă ar exista o reașezare obiectivă de grile, demnitarii nu pot să fie beneficiarii celor mai mari creșteri salariale nete, în timp ce pentru alte categorii de angajați creșterile sunt limitate sau inexistente din cauza spațiului bugetar disponibil”, a explicat Pîslaru.

Citește și Comisia Europeană taie drastic prognoza pentru România: economia aproape stagnează în 2026. Expert: „Stagnarea e o pauză necesară”

Guvernul invocă echitatea și acceptanța socială a reformei

Potrivit lui Pîslaru, percepția publică privind distribuirea beneficiilor reformei salariale influențează direct șansele de adoptare a legii.

Acesta susține că echitatea nu trebuie să fie vizibilă doar în forma finală a grilelor de salarizare, ci și în ritmul în care diferitele categorii profesionale ajung la noul nivel de venituri.

„Societatea noastră este puternic divizată, iar percepția publică privind beneficiile inegale ale reformei afectează direct șansele de adoptare a legii.

Echitatea trebuie să se vadă nu doar în cum vă arăta ierarhia ocupațională în final, ci și în efortul în timp pentru ajustare pe care ar trebui să îl facă cei care ocupă funcții de demnitate publică în comparație cu restul familiilor ocupaționale. O înghețare temporară sau măcar o reeșalonare devine mai mult decât oportună în condițiile date. Iar până în 2031 ne vom respecta angajamentul pentru implementarea deplină și unitară, inclusiv pentru demnitari”, a mai scris acesta. 

Ce salarii vor avea demnitarii

Conform grilei incluse în proiectul noii legi a salarizării unitare, funcțiile de demnitate publică din instituțiile centrale ale statului ar urma să fie încadrate pe coeficienți de salarizare cuprinși între 5,10 și 8,00, în funcție de nivelul funcției.

Coeficienții reprezintă baza de calcul pentru salariile din noua lege și vor fi aplicați la valoarea de referință stabilită anual prin legea bugetului de stat. Pentru anul 2027, proiectul propune o valoare de referință de 4.100 lei.

Funcția cu cel mai ridicat coeficient este cea de Președinte al României, pentru care proiectul stabilește un coeficient de salarizare de 8,00.

Pentru Parlamentul României, coeficienții propuși sunt:

- Președintele Senatului și Președintele Camerei Deputaților - coeficient 7,50;

- Vicepreședinții Senatului și ai Camerei Deputaților - 6,50;

- Secretarii și chestorii Senatului și ai Camerei Deputaților - 6,45;

- Liderii grupurilor parlamentare - 6,50;

- Președinții comisiilor permanente - 6,30;

- Vicepreședinții comisiilor permanente - 6,20;

- Secretarii comisiilor permanente - 6,15;

- Senatorii și deputații - coeficient 6,00.

În ceea ce privește Guvernul României, proiectul prevede următoarea ierarhie:

- Prim-ministrul - coeficient 7,50;

- Viceprim-miniștrii - 6,60;

- Miniștrii - 6,50;

- Miniștrii delegați - 6,30;

- Secretarii de stat - 5,60;

- Subsecretarii de stat - coeficient 5,10.

Vezi aici proiectul