UE simplifică fiscalitatea companiilor. Bruxelles estimează economii de 8 miliarde de euro pe an
Comisia Europeană a adoptat miercuri, 24 iunie, un amplu pachet de simplificare fiscală, menit să reducă birocrația pentru companii și să facă piața unică mai competitivă. Potrivit estimărilor Executivului european, noile măsuri ar putea genera economii de aproximativ 8 miliarde de euro anual pentru firmele din Uniunea Europeană, dintre care 3,3 miliarde de euro provin din reducerea costurilor administrative.
Pachetul legislativ include două propuneri: Omnibus privind fiscalitatea și reformarea Directivei privind cooperarea administrativă (DAC), care urmăresc simplificarea normelor fiscale europene, fără diminuarea măsurilor de combatere a fraudei, evaziunii și evitării obligațiilor fiscale.
Propunerile vor fi transmise Parlamentului European pentru consultare și Consiliului Uniunii Europene pentru adoptare.
Scutire de impozit la sursă pentru plățile între companii din UE
Una dintre cele mai importante modificări prevede eliminarea impozitului reținut la sursă pentru plățile transfrontaliere de dividende, dobânzi și redevențe între companiile din Uniunea Europeană.
Comisia susține că eliminarea procedurilor administrative și simplificarea mecanismelor de rambursare vor facilita finanțarea investițiilor și vor spori competitivitatea companiilor europene.
Economiile estimate pentru această măsură sunt de aproximativ 5,3 miliarde de euro pe an.
Reguli mai simple pentru finanțarea investițiilor
Pachetul propune eliminarea unor restricții privind finanțarea din surse terțe și simplificarea regulilor privind deductibilitatea dobânzilor prevăzute de Directiva împotriva evitării obligațiilor fiscale (ATAD).
Potrivit Comisiei Europene, modificările vor reduce costurile administrative și de conformare cu peste 500 de milioane de euro anual.
Dispar suprapunerile dintre regulile fiscale
Executivul european propune eliminarea suprapunerilor dintre regulile privind societățile străine controlate (CFC) și normele privind impozitul minim global (Pilonul II), măsură care ar reduce complexitatea sistemului fiscal și ar genera economii estimate la 160 de milioane de euro anual pentru companii.
Te-ar putea interesa și Comisia Europeană: IMM-urile generează peste jumătate din economia UE. România rămâne în urma statelor dezvoltate
Mai puține raportări fiscale și reguli mai simple
A doua componentă a pachetului vizează reformarea Directivei privind cooperarea administrativă (DAC), prin reunirea directivei inițiale și a celor opt modificări ulterioare într-un singur act legislativ.
Printre principalele schimbări propuse se numără:
- eliminarea obligațiilor de raportare pentru anumite tranzacții fiscale transfrontaliere, cu economii estimate la aproximativ 340 de milioane de euro anual;
- reducerea cu 35% a volumului raportărilor fiscale considerate de utilitate redusă pentru administrațiile fiscale;
- majorarea pragului de raportare pentru vânzările online de bunuri, ceea ce va elimina obligațiile de raportare pentru peste 10 milioane de vânzători persoane fizice, în special cei care comercializează produse second-hand. Platformele digitale ar economisi astfel aproximativ 678 de milioane de euro;
- introducerea unui instrument european de verificare a numerelor de identificare fiscală (TIN), care va facilita identificarea contribuabililor de către autoritățile fiscale.
Potrivit Comisiei Europene, majoritatea măsurilor de simplificare ar urma să fie implementate până în 2028, iar celelalte modificări, inclusiv cele privind îmbunătățirea funcționării Directivei DAC, până în 2030.