UE sprijină cauza palestiniană cu 1,6 miliarde de euro. Fondurile vor fi alocate eșalonat până în 2027

Uniunea Europeană ajută Autoritatea Palestiniană cu 1,6 miliarde de euro, fonduri care sunt alocate în vederea sprijinirii nevoilor poporului palestinian.
Mai mult de jumătate din acest sprijin este destinat consolidării Autorităţii Palestiniene în provinciile israeliene marcate de conflicte.
„Ne reafirmăm sprijinul pentru poporul palestinian. Acești 1,6 miliarde de euro vor fi alocați până în 2027 și vor ajuta la stabilizarea Cisiordaniei şi Fâşiei Gaza. Aproximativ 620 de milioane de euro sub formă de granturi sunt alocate bugetului Autorităţii Palestiniene şi 576 de milioane de euro pentru proiecte economice în Cisiordania şi Gaza, odată ce situaţia o va permite", a transmis şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas.
Europenii vor să consolideze Autoritatea Palestiniană ca parte a soluţiei celor două state pe care o apără, în ciuda opoziţiei Israelului, notează DW.
La rândul său, comisarul european pentru regiunea mediterană, Dubravka Suica, a subliniat că mişcarea islamistă Hamas nu are ce căuta în soluţia celor două state pe care UE o cere.
„Partenerul şi interlocutorul credibil este Autoritatea Palestiniană, de aceea Europa vrea să o consolideze. Totuși, acest lucru nu va fi realizat fără reforme sociale demonstrate”, apreciază Suica.
Totodată, Comisia Europeană intenţionează să lanseze o platformă care să reunească toți donatorii cauzei, pentru a mobiliza mai multe fonduri pentru palestinieni. În acest moment, Uniunea Europeană este cel mai important partener al palestinienilor.