Uniunea Europeană se bazează pe oțelul ecologic pentru relansarea industriei

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
productie otel
sursa: profimediaimages.ro/

Uniunea Europeană (UE) va prioritiza dezvoltarea centrelor siderurgice care produc oțel prin metode ecologice, cu scopul de a relansa industria continentului și a deveni competitivă în raport cu principalii rivali, SUA şi China.

Comisia Europeană promovează adoptarea oţelului cu emisii reduse de carbon prin introducerea unor programe care să stimuleze cererea industrială, informează Bloomberg. Astfel, oţelul va fi clasificat în funcţie de emisiile generate în timpul fabricării sale, pragurile exacte urmând să fie stabilite ulterior.

Guvernele statelor membre vor fi obligate să se asigure că 25% din oţelul utilizat în cadrul programelor de achiziţii publice şi subvenţii este cu emisii reduse de carbon. Utilizarea deşeurilor din oţel şi a cuptoarelor cu arc electric, sau a hidrogenului verde, sunt considerate tehnologii cheie de decarbonizare pentru acest sector. Reguli similare se vor aplica pentru aluminiu şi ciment.

Promovarea oţelului cu emisii reduse de carbon vine în contextul în care UE încearcă să oprească declinul sectorului industrial, care s-a prăbușit din cauza:

  • costurilor ridicate cu energia,
  • reglementărilor excesive,
  • importurilor ieftine.

De asemenea, producătorii europeni vor avea întâietate în preluarea comenzilor la nivelul spațiului comunitar. În acest sens, Comisia a decis introducerea unei noi legi. Noul cadru legal poartă numele de „Fabricat în Europa” și are ca scop prioritizarea firmele locale atunci când statele membre şi companiile străine decid să investească în regiune.