Vârsta de pensionare a militarilor și polițiștilor va crește. Bolojan: „Vom încerca, săptămâna viitoare, să venim cu o propunere”

Georgiana Costea Data publicării:
armata protest pensii militare
sursa: profimediaimages.ro/

Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, 24 aprilie, că Executivul va prezenta o propunere concretă privind modificarea sistemului de pensii militare în perioada următoare, în contextul presiunilor tot mai mari asupra bugetului.

Declarațiile vin pe fondul dezechilibrelor demografice și financiare din sistem, unde numărul beneficiarilor rămâne ridicat. De altfel, despre legea pensiilor militare se vorbește din ce în ce mai intens de la începutul anului.

În februarie, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care prevedea reducerea posturilor și a cheltuielilor de personal din administrația centrală și locală, cu excepții pentru anumite domenii, și a introdus măsuri etapizate pentru creșterea vârstei standard de pensionare în sistemul militar, fără a afecta drepturile celor care îndeplinesc deja condițiile pentru pensie.

În termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă privind reforma administraţiei, Guvernul trebuia să adopte, la propunerea Ministerului Apărării Naţionale şi a Ministerului Afacerilor Interne, modificarea legii privind pensiile militare de stat, în scopul creşterii etapizate şi progresive a vârstei standard de pensionare, cu aplicarea unor măsuri tranzitorii şi fără afectarea persoanelor care îndeplinesc condiţiile legale pentru obţinerea unei pensii de serviciu la data adoptării actului normativ. 

Însă forma propusă atunci a declanșat proteste în spațiul public. Vezi și Sindicatele din Poliție și Penitenciare contestă modificarea pensiilor militare și anunță posibile proteste

Acum, premierul a declarat, vineri, că săptămâna viitoare va fi prezentat un proiect. 

„Pensiile militare și pensiile, în general... cât timp beneficiază oamenii de pensie după ce au ajuns la vârsta de pensionare trebuie să discutăm foarte deschis. Fondul de pensii, dacă nu este alimentat de la bugetul de stat, nu poate asigura pensiile în plată. Este o chestiune cât se poate de clară. În fiecare an, statul trebuie să alimenteze, în afară de contribuțiile celor care au lucrat în România, fondul de pensii pentru a putea plăti pensiile. De ce se întâmplă asta? Sunt câteva fenomene”, a declarat premierul, într-un interviu la EuropaFM.

Premierul a explicat că una dintre principalele probleme este scăderea numărului de persoane active raportat la numărul pensionarilor.

„Generația mea, generațiile mele, cei născuți în ’68-’70, suntem 450.000-500.000 de oameni. Când noi vom ieși la pensie, cei din afara sectorului militar, pentru că deja colegii mei sunt la pensie la 56 de ani, dar peste 7-8 ani, când vom ieși la pensie, generațiile care intră pe piața muncii vor fi de 200.000 de oameni, de 250.000 de oameni.

Că ne place sau nu, în anii următori, dacă vrem să avem un sistem de pensii cât de cât suportabil, care să plătească pensii, trebuie să avem mai mulți oameni care lucrează și mai mulți oameni care lucrează mai mult. Astăzi, din datele pe care le rețin, totuși vârsta medie generală de pensionare este sub 60 de ani. Vârsta medie generală. De ce?

Avem categorii care se pensionează la 47-48-50-52 de ani. Că ne place sau nu, sunt date de realitate economică. Pentru aceste categorii, care au posibilitatea de pensionare mult prea devreme, nu mai este sustenabil. Va crește vârsta de pensionare a militarilor, a polițiștilor. Vom încerca, săptămâna viitoare, să venim cu o propunere”, a explicat șeful Executivului.

Vârsta de pensionare va crește, dar diferențiat

Guvernul intenționează să crească vârsta de pensionare, însă fără a impune o limită unică pentru toate categoriile. Totodată, Executivul ia în calcul și creșterea stagiului minim de cotizare.

„Astăzi, vârsta de pensionare, conform legii, permite pensionarea la 48 de ani. Și cred că vârsta medie este puțin peste 50 de ani. Trebuie crescută. Dar nu poți da o cifră exactă, pentru că una este să fii parașutist sau scafandru și alta este să fii la popotă, în spate. Sunt situații diferite. Aici este o problemă de detaliu. Dar, inevitabil, vârsta de pensionare trebuie crescută.

În ceea ce privește problema legată de nivelul pensiei și corecțiile, din punctul meu de vedere, creșterea vârstei de pensionare și creșterea stagiului minim, care nu mai poate fi de 15-20 de ani, nu se mai poate așa ceva, trebuie să fie mai mare. Este un element obligatoriu. Dar sistemul de pensii poate rămâne la fel, pentru că, spre deosebire, de exemplu, de zona de judecători, unde prin anumite procese s-a crescut foarte mult salarizarea, aici avem o situație stabilă”, a mai punctat Bolojan.

Bolojan a recunoscut existența unor dezechilibre majore în sistemul pensiilor militare, unde diferențele între beneficiari pot fi semnificative, dar a avertizat că aceste probleme nu pot fi rezolvate rapid și că eventualele ajustări vor depinde de economiile generate prin reformă.

„În situațiile în care indexarea valorii pensiei celor care au ieșit în anii anteriori nu mai este legată de gradele celorlalți, am ajuns într-o situație care nu este în regulă. Ca un colonel care a ieșit acum 7 ani la pensie să aibă o pensie mult mai mică decât un caporal. Asta nu poate fi corectată de pe o zi pe alta. Din punctul meu de vedere, în condițiile în care se stabilește vârsta de pensionare, din economiile care se fac ar trebui să se aloce o sumă de bani, nu pot da acum cifre, și să se vină cu ajustări. Când ai dezechilibre enorme, nu le poți corecta de pe o zi pe alta. Nu mi se pare normal să dau speranțe care nu pot fi onorate.”

Vezi și CASS pentru pensii rămâne. Bolojan: „Vrem ca spitalele din România să funcționeze?”