Video Digistoria - cele mai importante evenimente petrecute pe 14 mai

Data publicării:

1981 - PRIMUL ROMÂN ÎN SPAȚIU

La ora 17:16, de la Cosmodromul Baikonur din URSS, decola misiunea spațială Soyuz 40. La bord era Dumitru Prunariu, primul român care ajungea în spațiul cosmic.

Alături de sovieticul Leonid Popov, Dumitru Prunariu și-a petrecut 7 zile, 20 de ore și 42 de minute în spațiu, în cadrul unei misiuni pe stația spațială sovietică Saliut 6.

Dumitru Prunariu este inginer aerospațial, ca formație. A ajuns în spațiu prin Intercosmos, un program prin care URSS a trimis în spațiu cetățeni din țările aliate.

1878 - PROCES DE VRĂJITORIE

În Statele Unite are loc ultimul proces de vrăjitorie din istorie. Cazul se judecă în orașul Salem, celebru pentru procesele similare din secolul al XVII-lea.

Lucretia Brown, o femeie în vârstă de 50 de ani, l-a acuzat pe Daniel Spofford că încearcă să o vătămeze prin intermediul unor presupuse puteri psihice.

Ambii erau membri ai aceluiași cult creștin din SUA. Până la urmă, judecătorul a respins cazul, argumentând că nu e clar ce pedeapsă ar putea opri presupusul control mental.

1973 - LABORATOR SPAȚIAL

Skylab, prima și până acum singura stație spațială operată exclusiv de SUA, era lansată pe orbită de la Centrul Spațial Kennedy din Florida.

A fost folosită aceeași rampă de lansare ca și la misiunea Apollo 11, dar și o rachetă similară. Skylab a fost avariată grav în timpul lansării și a avut nevoie de reparații.

Stația a rămas pe orbită până în 1979 și a avut echipaj uman timp de 171 de zile în această perioadă. Skylab a fost lansată la doi ani după prima stație spațială a URSS.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Cum a încercat un bărbat să ascundă uciderea iubitei însărcinate. S-a eschivat ani întregi
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Film Now
Toți au vorbit despre J.LO la premiera noului ei film. Detaliul care a declanșat zvonuri despre operații...
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Newsweek
Ajutor la pensie de la Înalta Curte. Avocat: Cresc șansele ca pensionarii să ia bani în plus în instanță
Digi FM
Solistul de la Imagine Dragons și iubita sa au strălucit la prima apariție oficială de când formează un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Quentin Tarantino atacă Hollywood-ul și dezvăluie singurul film care l-a impresionat în ultimii șase ani...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...