Video Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 3 noiembrie

Data publicării:

1935 - GRECIA ÎȘI CERE REGELE ÎNAPOI

Grecia organizează un referendum, iar 98% dintre votanți cer restaurarea monarhiei și revenirea regelui George al II-lea, ginerele Reginei Maria a României.

El trăise în exil în România, patria soției lui, Principesa Elisabeta. Dar aceasta nu vrea în Grecia. Cere divorț și își va face o reședință în București: Palatul Elisabeta.

Regele vine singur în țară pe 25 noiembrie 1935. După 7 ani, va pleca iar în exil, după ce naziștii au ocupat țara. S-a întors acasă în 1946. Era unchiul regelui Mihai.

1957 - PRIMA FIINȚĂ ÎN SPAȚIU

La bordul capsulei Sputnik 2, sovieticii au trimis în spațiu pe Laika, un câine maidanez pe care savanții l-au luat de pe străzile Moscovei. A fost prima ființă în cosmos.

Prin acest zbor, sovieticii doreau să afle efectele spațiului asupra unui organism viu. Nici nu s-au gândit că Laika va scăpa cu viață. Câinele a supraviețuit câteva ore în spațiu.

Experimentul făcut pe Laika a deschis drumul pentru Iuri Gagarin, primul om în spațiu. În ciuda performanțelor inițiale, URSS va pierde cursa spațială în fața SUA.

2014 - SIMBOL AL RENAȘTERII

În New York, este inaugurată clădirea One World Trade Center, construită lângă locul unde s-au aflat, până la 11 septembrie 2001, turnurile-gemene WTC.

One World Trade Center, cunoscută și ca Freedom Tower, e cea mai înaltă clădire din SUA și din emisfera vestică. Are 541 m înălțime sau 1.776 ft, anul Independenței SUA.

Acolo unde erau turnurile gemene să află un memorial. Fundațiile au devenit două bazine uriașe, în jurul cărora sunt plăci cu numele tuturor victimelor de la 9/11.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Are sau nu dreptul angajatorul să te concedieze după ce revii din concediul de creștere copil. Ce spune legea
Digi FM
Suferință în fiecare cuvânt. Nidia Moculescu, mesaj sfâșietor după moartea tatălui ei: "Sunt o fiică ruptă...
Pro FM
"Drogurile mi-au distrus viața". Paris Jackson are de la 20 de ani o gaură în nas din cauza substanțelor...
Film Now
„Predator: Badlands” stabileşte un record al francizei. Ce încasări a avut la debutul în box office-ul...
Adevarul
Un pilot fără calificare a zburat luni de zile cu pasageri prin Europa după ce și-a falsificat certificatele
Newsweek
84 de pensionari au cerut azi dreptate judecătorilor CCR care au pensii speciale de 10.000€. Ce li s-a răspuns
Digi FM
Ce spunea Horia Moculescu despre moarte. Compozitorul suferea de BPOC și era conștient de riscurile bolii...
Digi World
De ce ar trebui să deschizi geamurile casei în fiecare zi, chiar și iarna. 7 motive pentru care să-ți...
Digi Animal World
„Albina Lucifer”, noua descoperire din Australia. E neagră și are coarne ca „diavolul”
Film Now
Actorii din „Now You See Me”, impresionați să lucreze cu Morgan Freeman: „E o adevărată legendă!” Cum se...
UTV
Lavinia Pîrva s-a înscris la facultate la 40 de ani. Soția lui Ștefan Bănică Jr. face o schimbare neașteptată...