Sari la conținut

Primăria Deva | Investiţie în premieră

Pentru prima dată după descentzralizare, primăria Deva decide să învestească într-o unitate medicală din oraş, deşi aceasta se află în administrarea CJ Hunedoara. Asta, din cauza situaţiei financiare grave în care se află Spitalul Judeţean Deva. Pentru început, cu bani de la bugetul local va fi cumpărat un aparat pentru diagnosticarea bolilor gastro-enterologice, iar mai apoi, unitatea va primi de la primărie între 50 și 100 de mii de lei, anual.

„În ultimele 6 luni, spitalul a înregistrat 10 milioane de lei întârzieri la plata facturilor către furnizori. În aceste condiții, conducerea unității medicale este de părere că, în afara banilor primiți de la consiliul județean, orice sprijin financiar este binevenit” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

În aceste condiţii, şi chiar dacă unitatea medicală se află în subordinea Consiliului Judeţean, Spitalul Judeţean Deva va primi bani şi de la primărie.

„Fără sprijinul imediat al primăriei municipiului Deva nu se poate obține performanță în domeniul medical. În acest sens, 15 mii de euro au fost aprobate”, explică Mircia Muntean primarul municipiului Deva.

„Primăria Deva ne-a promis un sprijin financiar în valoare de aproximativ 15 mii de euro pentru achiziționarea unui video gastroscop, partea de tubulatură, care este un aparat foarte important și necesar pentru o serie de diagnostice”, spune Ioan Demeter, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva.

La spitalul județean lucrează 160 de medici și 500 de asistente. Unitatea medicală este inclusă din anul 2009 într-un proiect de modernizare finanțat cu 100 de milioane de lei de la Ministerul Sănătății. Din iulie 2010, spitalul este în administrarea Consiliului Județean Hunedoara.

„Investițiile totale au fost de 10,2 miliaone de lei, iar pentru bunuri și servicii s-au cheltuit undeva în jur de 16,5 milioane, deci în total 26, spre 27 de milioane de lei”, adaugă Dan Stoian, managerul public al Consiliului Judeţean Hunedoara.

Potrivit unui acord încheiat între Primăria Deva și conducerea unității medicale, spitalul va primi în fiecare an de la bugetul local între 50 și 100 de mii de lei. Aici sun trataţi, annual, 25 de mii de pacienți internați.

Etichete: bani , timisoara , digi24 , finantare , spital , Deva , Hunedoara , sume , mircia muntean

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale