Business Club
prezentat de Stelian Muscalu
Guvernul a căzut la pace cu Fondul Monetar Internaţional în privinta salariului minim pe economie. Acesta va crește în două etape, până la 800 de lei. Majorarea va conduce implicit şi la o creştere a pensilor dar și a valorilor amenziilor de circulaţie. Se ieftinesc gazele venite de la ruşi. Reducerea de preţ este de aproximativ 30% comparativ cu valoarea de acum un an. Din păcate ea nu se va resimţi şi la consumatorul final. Seceta de anul trecut ar putea duce la scumpirea alimentelor. Dacă toată lumea priveşte cu îngrijorare această veste, aflaţi că există o serie de investitori care fac bani până şi din acest lucru.