Sari la conținut
News Alert

Business Club - 22 octombrie 2013

Gruia Stoica îşi primeşte toţi banii înapoi. Îi este returnat atât avansul cât şi garanţia, ceea ce este o recunoaştere a faptului că privatizarea CFR Marfă a fost un eşec din cauza statului care nu și-a îndeplinit obligatiile asumate. La fiecare ploaie mai puternică, Moldova este inundată iar pagubele sunt imense. Asta, în condițiile în care un profesor universitar din inima Moldovei care a primit o mulțime de premii pentru invenția unui dig extrem de eficient, este ignorat de autorităţi. SUA îşi pierde cel mai important aliat în Orientul Mijlociu - Arabia Saudită. Iar în această ecuaţie americanii sunt cei vinovaţi pentru înstrăinare.

Pe aceeași temă