Sari la conținut

Europeanul de fotbal este şi o înfruntare a firmelor de echipamente sportive

Aceştia sunt giganții industriei care duc, de ani în șir, o luptă dură pentru supremație în sport. Europeanul de fotbal este doar o etapă. Peste puțin timp, vine și olimpiada.

Adidas, Nike, Umbro și Puma sunt cele patru banduri care și-au făcut loc pe echipemantele fotbaliștilor. Producătorul german are cele mai multe în nume propriu, dar Nike deține Umbro și, prin urmare, ar putea spune că și-a depășit rivalul.

Însă Adidas este nume prezent în fotbal, furnizează mingea oficială pentru FIFA și UEFA, echipamentul arbitrilor...Grupul german duce de aprope 20 de ani o luptă dură pentru a-și apăra poziția în fotbal, un sport pe care l-a dominat ca furnizor în urmaă cu 30-40.

Nike a intrat în acest cerc abia în 1994, ca furnizor pentru Brazilia, dar, de atunci, a fost în ofensivă. Și a făcut asta prin atacuri directe la ADIDAS căreia a încercat, și a şi eușit să-i ia echipe. Franța a renunțat la sfîrșitul lui 2010 la contractul cu nemții în favoarea unuia mai avantajos cu Nike.

Grupul american va achita aproape 48 de milioane de euro federației franceze de fotbal pentru această onoare de a îmbrăca cocoșul galic.Nike a încercat să dea lovitura de grație Adidas, chiar acasă la ea - a pus pe masa federației germane de fotbal un supercontract, de 50 de milioane de euro pe an.

Foarte mulți bani la mijloc, însă Manșaft a rămas la Adidas, cel mai probabil din patriotism, căci contractul este de 22 de milioane de euro pe an.Producătorii de echipament sportiv se bat să arunce zeci de milioane în sponsorizări pentru că banii se întorc însutit din vânzările de echipament.

Adidas așteaptă în acest an vânzări numai din tricouri de fotbal de 1,6 miliarde de euro și cele mai multe sunt replici ale celor de joc. Chiar și în Spania zguduită de criză, Adidas a vândut un milion de tricouri ale naționalei iberice.Olimpiada va fi tot o înfruntare între cei doi giganți, asistați de două grupuri mai mici, Puma și Asics.

Pentru jocurile de la Londra, Adidas va aduce nu mai puțin de 41 de noi tipuri de pantofi de sport. Nike va veni, la fel, cu încălțări ultra-ușoare. Fiecare firmă încearcă să-și asigure serviciile celor mai buni sportivi și plătesc sume uriașe ca atleții să zâmbească însoțiți de logurile binecunoscute. Acest gen de asociere generează venituri.

Nike are o cifră de afaceri de 17 miliarde de euro pe an, Adidas stă la 13,5 miliarde, în timp ce Puma e la mare distanță, 3 miliarde de euro.

Etichete: Franta , Spania , Euro 2012 , Nike , Adidas , Umbro , Puma

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale