Sari la conținut

Facilități... și nu prea la angajarea șomerilor

Noile facilităţi de anagajare a şomerilor, anunţate de guvernul condus de Victor Ponta, vor dezavantaja vârstnicii, absolvenţii şi salariile mici. Nu o spunem noi, ci un studiu al companiei Accace una dintre principalele companii de outsourcing și consultanță care operează în zece țări din regiunea Europei Centrale și de Est.

Premierul Victor Ponta a anunţat luni că firmele care angajează şomeri cu vârsta mai mică de 25 ani sau mai mare de 55 ani nu vor plăti pentru aceştia, pentru o perioadă de un an, contribuţii de asigurări sociale, dacă persoane astfel angajate vor fi menţinute încă un an după expirarea facilităţii. În opinia consultantului, fără menţinerea beneficilor raportate la indicatorul social de referinţă, noile facilităţi vor reprezenta, de fapt, în cazul salariilor de sub 3.000 de lei, venituri mai mici pentru companiile care angajează şomeri decât cele oferite în prezent de stat.

Dacă în prezent firma angajează un şomer în vârstă de peste 45 ani cu un salariu de 2.000 de lei brut, atunci este scutită de 10 lei aferenţi şomajului pentru persoană, la care se adaugă stimulentul de 500 lei, de unde rezultă un total beneficiu de 510 lei pentru o persoană angajată în aceste condiţii. Luând în calcul datele primite până în prezent privind propunerea premierului, firma ar fi scutită de doar 330 lei. Concluzia studiului este că pentru ca o firmă să aibă un beneficiu egal cu facilităţile existente, un angajat ar trebui să aibă un salariu brut de peste 3.050 lei. Declaraţia premierului vine într-un moment în care România se confruntă cu rezultatele scăzute înregistrate la examenul de bacalaureat şi îngrijorarea exprimată de specialişti privind influenţa acestora asupra ratei şomajului.

Compania de consultanţă aminteşte că, în prezent, pentru angajarea absolvenţilor care la data absolvirii nu aveau raporturi de muncă sau de serviciu firmele sunt scutite pentru o perioadă de 12 luni de la plata contribuţiei aferente angajaţilor încadraţi şi primesc lunar timp de 12 luni, în funcţie de tipul absolventului, o sumă de 500 lei. Stimulentul se acordă proporţional cu timpul lucrat, luându-se în calcul perioadele de suspendare. Pentru a beneficia de stimulente, compania trebuie să menţină raporturile de muncă cu respectivul absolvent timp de trei ani. Peentru angajarea pe o perioadă nedeterminată a şomerilor în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale firmele sunt scutite pe o perioadă de 12 luni de la plata contribuţiei aferente angajaţilor încadraţi şi primesc lunar 500 lei. Pentru a beneficia de stimulente, compania trebuie să menţină raporturile de muncă cu respectivul angajat timp de doi ani. În cazul persoanelor care în termen de trei ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile legale de a ieşi la pensie, suma de 500 lei se acordă până în momentul când angajatul iese la pensie.

Etichete: business club , angajare someri , facilitati

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale