Sari la conținut

Ford va închide o fabrică în Europa

De această dată Ford ar putea fi determinat să închidă cel puţin o fabrică europeană, unde se estimează că supracapacitatea de producţie a companiei o depăşeşte pe cea a General Motors.

Decizia ar putea fi luată în contextul în care profitul grupului a scăzut substanţial din cauza pierderilor înregistrate pe plan internaţional.Încă din luna iunie Ford anunţa că profitul din trimestrul al doilea avea să fie afectat de pierderile înregistrate în Europa, Asia şi America Latină.

Valoarea pierderilor s-a triplat faţă de cele din primul trimestru, urcând la 570 milioane de dolari. Ford utilizează numai 63% din capacitatea de producţie din Europa, iar pierderile înregistrate în acest an pe continent ar putea depăşi 1,1 miliarde de dolari, dublu faţă de estimările companiei.

Cele mai vulnerabile fabrici Ford ar fi cea din Southampton, Marea Britanie, şi Genk, Belgia. Ajustarea producţiei în funcţie de cererea reală din economie este unul dintre fundamentele strategiei directorului general al Ford, Alan Mulally, care a reuşit revigorarea companiei după perioada economică dificilă din 2007-2009.

Ford a anunţat că pregăteşte un proiect de aliniere a capacităţii de producţie la cerere în Europa, în contextul crizei datoriilor de stat şi recesiunii. Compania a mai închis o fabrică în Europa cu 10 ani în urmă şi a înregistrat profit pe continent în şase din ultimii opt ani.

Grupul american a închis în 2002 fabrica de la Dagenham, Anglia, şi a vândut unitatea de producţie de la Halewood, Anglia Alte două uzine din Marea Britanie au fost cedate grupului indian Tata odată cu vânzarea Jaguar şi Land Rover, în 2008. Ford a mai renunţat la două fabrici din Europa în 2010, când a vândut Volvo către Zhejiang Geely Holding, din China.

Deşi concedierile masive şi închiderea fabricilor este o strategie dificilă în Europa, inclusiv din punct de vedere politic, General Motors şi PSA Peugeot Citroen au anunţat recent că vor închide câte o uzină de pe continent, ceea ce ar putea atenua reacţia publicului şi a politicienilor la o decizie similară din partea Ford, proprietarul Automobile Craiova.

GM va închide fabrica Opel din Bochum, Germania, iar Peugeot pe cea de la Aulnay, Franţa. IHS Automotive estimează că supracapacitatea de producţie a Ford în Europa este de până la 66% - faţă de procentajul de 63% calculat de Morgan Stanley.

În general, producţia de automobile este profitabilă la o utilizare de peste 80% a fabricilor. Ford a investit peste 500 milioane euro pentru modernizarea şi dezvoltarea fabricii de autovehicule din Craiova, parte a unui plan de investiţii de 675 milioane euro, asumat la preluarea uzinei.

Etichete: ford , General Motors , Peugeot Citroen

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale