Sari la conținut

Ofensiva Gazprom în sud-estul Europei

Rusia are planuri mari pentru Europa de sud-est și are unealta perfectă, Gazprom. Un articol publicat de Financial Times vorbește de expansiunea Gazprom în regiunea noastră, iar România e în planurile gigantului rus cu acea rețea de benzinării de care vă povesteam săptămâna trecută. Rușii vin într-un moment în care rivalii au adoptat poziții defensive. Strict pentru afaceri nu este cea mai atractivă zonă pentru dezvoltare, dar pentru ruși e o chestiune secundară. Planurile par a fi mai mari. Pe vremuri, trimiteau tancurile când aveau de rezolvat o chestiune într-o țară. S-au schimbat vremurile. Avangarda este capitalul.

Sectorul petrolului şi gazelor naturale din sud-estul Europei este considerat mic şi riscant, cu o capacitate limitată de producţie. Sunt ingrediente care, amestecate, dau o profitabilitate relativ redusă după standardele companiilor occidentale. Însă nu și pentru rușii atenți și la importanța geopolitică. Gazprom devine treptat una dintre puţinele companii dispuse şi capabile să investească în regiune, în contextul retragerii jucătorilor din Vest, scrie Financial Times.

NIS, subsidiara sârbă a Gazprom, a pregătit un plan multianual de câteva miliarde euro pentru extinderea în sud-estul Europei, pe toate segmentele pieţei de la explorare şi producţie, până la vânzări cu amănuntul. Iar această expansiune se pliază cu o retragere a rivalilor. MOL este blocat într-o dispută cu guvernul croat privind operaţiunile din ţară, în timp ce OMV a anunţat că vrea să vândă reţelele de benzinării din Croaţia şi Bosnia.

În România, NIS a început deja proiecte de explorare împreună cu East West Petroleum și pregătește o rețea extinsă de benzinării. În Bulgaria, Gazprom ţinteşte tot vânzările.Financial Times citează analiști care susțin că planurile NIS pentru următorii ani ar putea fi optimiste, însă Gazprom este una dintre puţinele mari companii globale de petrol şi gaze capabile şi dispuse să investească masiv în regiune. Planurile pot fi interpretate drept o declaraţiile de intenţie din partea Gazprom, companie considerată de multe voci din blocul est-european drept un instrument al influenţei Moscovei în regiune. În ultima perioadă s-au făcut descoperiri importante de resurse în regiune. În România, Exxon și Petrom au anunțat un zăcământ uriaș în Marea Neagră și sunt planuri serioase de a dezvolta gazele de șist. Dependența față de Rusia și resursele sale uriașe de hidrocarburi ar scădea, iar Moscova nu este dispusă să cedeze teren într-o zonă pe care a dominat-o în epoca sovietică.

Etichete: business club , gazprom

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale