Sari la conținut

Renault mai vrea două modele

Francezii de la Renault se gândesc să reinvie modelul sport Alpine iar pe lângă el să mai aducă în gamă şi un model de lux. Decizia francezilor vine într-un context în care piaţa auto scade abrupt. Ar putea să fie şi asta o strategie de supravieţuire dacă e să ne uităm de exemplu la Porsche, Audi sau BMW companii care care au raportat creșteri ale vânzărilor. Problema este dacă nu cumva noua strategie nu apare prea târziu petru constructorul Renault.

Renault se gândeşte să înfrunte criza printr-o dezvoltare pe pieţele emergente, acolo unde rivalii europeni de la Volkswagen si BMW au cunoscut creşteri substanțiale. În acest context, Renault ar putea învia marca sport Alpine, şi ar putea adăuga la portofoliu şi o marcă de lux. Reprezentanţii companiei franceze spun că au luat această decizie din dorinţa de a fi competitivi peste tot în lume.Compania, cu o tradiţie de 113 ani, care deţine şi Dacia, se confruntă cu scăderea abruptă a vânzărilor în Europa de Vest, piaţă care a generat anul trecut 65% din veniturile Renault. Dacă strategia va fi aprobată în boardul companiei, Renault va deţine patru mărci: Dacia, cu automobile bazate pe funcţionalitate, Renault, marcă de volum care oferă mai multe opţiuni decât maşinile low cost, Alpine - brandul sport al grupului, şi probabil "Initiale Paris" pe nişa de lux. În prezent, Renault nu deţine mărci premium. Cel mai scump model oferit în prezent de companie este Espace, un minivan de dimensiuni relativ mari, cu un preţ de bază de 35.100 euro. Spre comparaţie, nava amiral a flotei Audi, modelul A8, porneşte de la 78.780 euro. Audi se află în portofoliul grupului german Volkswagen.

Înmatriculările de autoturisme Renault în Europa au scăzut cu 19% în primele cinci luni ale anului, în timp ce industria auto a consemnat o contracţie de 7,3%. Alpine a fost fondată în anii '50 şi a câştigat recunoaştere în rândul entuziaştilor datorită modelelor A110 şi Berlinette. Compania a intrat la mijlocul anilor '60 într-un parteneriat cu Renault, automobilele sport Alpine fiind distribuite de atunci în reţeaua de dealeri a grupului francez. Renault a preluat participaţia majoritară a producătorului de maşini sport la începutul anilor '70. Producţia modelelor Alpine a fost suspendată în anii '90. Renault a intrat în 1999 într-o alianţă cu grupul japonez Nissan, devenită tot mai strânsă de-a lungul anilor. În 2010, grupul francez a intrat şi într-un parteneriat cu Daimler, proprietarul Mercedez-Benz. În Europa, piaţa automobilelor de lux este dominată de Audi, Mercedes-Benz şi BMW.

Etichete: Renault , business club

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale