Sari la conținut

Stephen King, regele neegalat al ecranizărilor

Am revăzut recent, la TIFF, "The Shining" şi nu m-a surprins deloc că m-a speriat la fel de rău ca primele dăţi. Jack Torrance, scriitorul care se scufundă în nebunie din cauza Hotelului Overlook, este la fel de impresionant interpretat de Jack Nicholson. Pentru mine, versiunea lui Kubrick este cea definitivă. Chiar dacă lui Stephen King nu i-a plăcut - pentru că se îndepărta prea tare de romanul său – şi a produs o mini-serie plictisitoare, care e mai fidelă acţiunii din roman, dar îi lipseşte spiritul. Iata că, acum, producătorii de la Hollywood se uită din nou la The Shining, dorind să creeze un prequel – un film în care acţiunea să se petreacă înainte de original. Recunosc, există potenţial aici, dar oare este necesar? Încă nu ştim cu ce va fi prequel-ul. Unii spun că vom avea parte de beţiile din tinereţe ale lui Jack Torrance. Alţii cred că trecutul şi mai sângeros al hotelului înzăpezit este un teren fertil pentru o nouă poveste. Eroul ar putea fi Grady, îngrijitorul hotelului de dinaintea lui Torrance, care şi-a omorât soţia şi copiii şi apoi s-a sinucis. Dar dacă Stephen King nu a simţit nevoia să detalieze istoria hotelului sau tinereţea lui Torrance într-un text separat (într-adevăr, există un prolog al romanului care a fost şters în care existau aceste informaţii), atunci de ce producătorii nu fac pur şi simplu un film nou cu un hotel bântuit? Ştiu că e o idee cu adevărat inedită în epoca în care orice film e o continuare, un prequel, un restart de franciză, o adaptare după o carte/ serie de benzi desenate/ jocuri video/ jucării şi chiar conţinutul unor conturi de Twitter, dar mai există material original de minat de lumea filmului, chiar şi cel comercial. Cel puţin asta îmi place să cred.

Stephen King scrie o continuare la The Shining

În paralel am aflat că şi King s-a hotărât să scrie o continuare a cărţii. De fapt, o poveste din viitorul lui Danny, fiul traumatizat al lui Jack, care are „strălucirea”. Pare a fi o ştire literară, dar pun pariu că cineva va cumpăra imediat (dacă n-au fost cumpărate) drepturile de ecranizare pentru această carte, numită „Dr. Sleep”, din care o să aflăm ceva mai multe despre ce înseamnă să ai the shining/strălucirea.

Danny şi-a irosit „harul”, a devenit alcoolic, la fel ca tatăl său, şi acum se află la vârsta mijlocie, înscris în programul Alcoolicii Anonimi. El cunoaşte o adolescentă care are cea mai puternică „strălucire” pe care a văzut-o vreodată. Danny se chinuie s-o salveze pe fată de o sectă de nemuritori vampirici care se hrănesc cu energia copiilor dotaţi.

146 de ecranizări după King (Mâine ar putea fi mai multe)

În încheiere, câteva cifre despre Stephen King şi lumea filmului: apare creditat pe genericul a 146 de filme, mini-serii şi seriale. La unele a fost co-scenarist. În prezent, există 22 (!) de proiecte în lucru care poartă şi numele său. Unele sunt remake-uri - „Carrie”, „The Stand”, „It”. Altele sunt proiecte de amploare: „Dark Tower”, cu Javier Bardem în rolul principal, care ar urma să fie ecranizat într-o trilogie de filme ŞI un serial de televiziune. Numele lui Stephen King aduce mereu bani. Păcat, însă, că Hollywoodul se leagă doar de nume, când sunt sigură că există mii de scenarişti talentaţi care şi-ar dori ca poveştile lor originale să ajungă pe ecrane.

Ruxandra Grecu

Etichete: Stephen King , ecranizări , The Shining

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale