Sari la conținut

Cultura politică - 30 octombrie 2013

Parlamentarii declară că sunt solidari cu poporul şi că vor fi primii care vor strânge cureaua în acest an. Cum înţeleg ei însă solidaritatea? Ei bine, în vreme ce de la sănătate s-au luat bani, iar la educaţie nu a fost dat niciun leu în plus, domnii senatori şi deputaţi au primit peste 21 de milioane de lei de cheltuială pentru următoarele două luni. 

Liberalii vor ca orice persoană să îi poată critica pe magistraţi sau să îi acuze de diverse infracţiuni, fără să rişte vreo sancţiune. Parlamentarii PNL, în frunte cu liderul lor Crin Antonescu, au depus deja o iniţiativă legislativă în acest sens. Miza acestei iniţiative este una uriaşă. 

Spionii americani au fost cu ochii, mai bine zis cu urechile, şi pe Vatican. NSA a interceptat şi telefoanele cardinalilor care au participat la alegerea Papei Francisc. Mai mult, actualul Suveran Pontif, ar fi fost sub supravegherea serviciilor de informaţii americane, încă din 2005, de pe vremea când era arhiepiscop de Buenos Aires.

Pe aceeași temă

Povara datoriilor revine

MUNCHEN - Creșterea economică globală accelerează. Dar, înainte să deschidem șampania, trebuie să admitem că sporirea...