Dă-te la o carte
prezentat de Radu Paraschivescu
Patricia Lee Smith, alias Patti Smith, este scriitoare, cântăreaţă de punk-rock şi artist vizual. Nu e un caz singular pe continentul nord-american, dacă e să ne gândim doar la Bob Dylan, Paul Simon sau Leonard Cohen, artişti care împletesc poezia şi proza cu muzica. Patti Smith scoate douăsprezece albume muzicale, dintre care cel de debut, Horses (1975), este inclus de revista Rolling Stone în topul celor mai bune o sută de albume rock din toate timpurile. Ajunsă la şaptezeci de ani, Patti Smith se bucură de un prestigiu cu multe faţete, din moment ce ministerul francez al Culturii îi acordă titlul de Commandeur des Arts et des Lettres, iar americanii o primesc în Rock and Roll Hall of Fame.
Iubitorii de muzică pot fredona, fără îndoială, hitul „Because the Night”, dacă nu şi alte succese de casă şi de clasă ale lui Patti Smith. De pildă „Capital Letter”, de pe coloana sonoră a filmului „Sfidarea” din ciclul „Jocurile Foamei”. Până în 1994 este măritată cu Fred „Sonic” Smith, chitaristul trupei MC5, care moare în urma unui accident vascular cerebral. Patti Smith este autoarea volumelor de versuri „Seventh Heaven” şi „Auguries of Innocence”, precum şi a antologiei de poezie, proză şi desene „Babel”.
Editura Polirom a publicat din creaţia lui Patti Smith volumele de memorii „Torcătoarea de vise” şi „Pe când eram doar nişte puşti”, aceasta din urmă premiată cu National Book Award. Şi tot la Polirom apare acum volumul de proză „Trenul M”, în colecţia Biblioteca Polirom şi în traducerea impresionantă a Onei Frantz.
„Trenul M” cuprinde nouăsprezece proze la răspântia jurnalului de călătorii cu literatura de amintiri. Sunt texte de o muzicalitate aparte, infuzate de melancolia celui care învaţă (de fapt, reînvaţă) să meargă singur prin lume. Unele sunt reverenţe făcute unor oameni care au inspirat-o şi care au funcţionat ca macazuri în viaţa şi în cariera ei: Akira Kurosawa şi Sylvia Plath, Robbie Coltrane şi Frida Kahlo, Paul Bowles şi Yukio Mishima, Alfred Wegener şi Haruki Murakami, Arthur Rimbaud şi Roberto Bolaño. Altele sunt întâmplări din imediatul existenţei sale americane. O existenţă tulburată de pierderea unui prieten, de ravagiile unui uragan, de capriciile pisicii favorite pe nume Cairo sau de închiderea cafenelei unde autoarea îşi avea masa şi scaunul ei. De altfel, simţi miros de cafea în nări la majoritatea povestirilor lui Patti Smith, inclusiv la cele în care îşi mărturiseşte slăbiciunea pentru serialele poliţiste de tip Cracker sau CSI. Cafeneaua, ceaşca şi linguriţa de cafea, precum şi mirosul boabelor proaspăt râşnite funcţionează de altfel ca laitmotive ale acestei cărţi, ceea ce l-a făcut probabil pe editorul român să scrie chiar pe coperta ediţiei româneşti din „Trenul M” că este „o carte măsurată în linguriţe de cafea”.
„Nu-i deloc uşor să scrii despre nimic”. Este fraza care deschide „Trenul M”. Dar e o frază-capcană, fiindcă impresia cititorului e că se află mai degrabă în prezenţa unei cărţi despre tot: despre regret şi nisipul spălat de valuri, despre solitudine şi beţie, despre vise şi obsesii, despre locurile care se schimbă sub ochii noştri, despre lumina filtrată prin crengile unui copac, despre mirosul de forsiţia, despre timp, despre harta emoţiilor pe care le nutreşte fiecare dintre noi. Din când în când, în mintea povestitoarei răsare un raisonneur, un văcaş chipeş şi teribil de laconic, care-i pune întrebări şi o ghidează prin viaţă în momentele de cumpănă. Avem aici o plăsmuire în care unii critici l-au descifrat, nu se ştie cu cât temei, pe Fred „Sonic” Smith, soţul răpus în 1994.
Povestirile lui Patti Smith au titluri provocatoare şi muzicale, care-ţi stârnesc imediat curiozitatea: „Cum am pierdut pasărea-arc”, „Demonii cerului de furtună”, „Ceasul fără arătătoare”, „Puricele suge sânge”, „Biscuiţi în forme de animale” etc. Textele în care Patti Smith scrie despre oamenii pe care i-a admirat, i-a întâlnit sau doar i-a venerat peste timp sunt însoţite de fotografii pe care le-a făcut chiar ea. Fotografii simple, în alb-negru, care parcă vorbesc despre un alt timp şi o altă lume. Cu sau fără ele, „Trenul M” vă prilejuieşte întâlnirea cu o scriitoare care vă va atrage într-o complicitate de nerefuzat. Iar la final mai spun o vorbă bună despre traducerea de înalt nivel a Onei Frantz. Felicitări!
Patricia Lee Smith, alias Patti Smith, este scriitoare, cântăreaţă de punk-rock şi artist vizual. „Trenul M” cuprinde nouăsprezece proze la răspântia jurnalului de călătorii cu literatura de amintiri.
