24 de minute. Andrei Roșu: Sportul te ține departe de spitale 

24 Minute

Andrei Roşu a devenit anul trecut primul român care a traversat înot Canalul Mânecii şi este și primul român care a reuşit vreodată să termine un ultratriatlon. A alergat 7 maratoane şi 7 ultramaratoane pe 7 continente.

Un stil de viață sănătos te ține departe de spitale. Eu am ajuns la spital de două ori, când s-au născut copii mei”, a spus Andrei Roșu, care s-a apucat de sport în 2009, din dorința de a fi un model pentru fiul său.

Andrei Roșu a vorbit, la „24 de minute” despre regulile de nutriție și despre stilul său de viață:

- se trezește în fiecare zi la ora 5.00 și adoarme, în fiecare seară, la 21.30-22.00.

- dimineața se dă jos din pat imediat după ce aude alarma, bea apă cu lămâie, mănâncă un fruct și începe să facă mișcare. Mic-dejunul său înseamnă un shake de fructe (fructe de pădure, banane).

- până la prânz încearcă să își îndeplinească cea mai mare parte a sarcinilor de serviciu.

- prânzul său înseamnă, de obicei, o salată.

- mănâncă si pâine, cu condiția să fie din cereale integrale.

- de luni până vineri face mișcare 90-120 de minute zilnic.

- seara mănâncă până în ora 18.00: fasole, năut, linte, mazăre, paste din cereale integrale.

Proiectul meu cel mai important este să fac sport toată viața”, a mai spus Andrei Roșu.

Sportivul Andrei Roşu a fost invitatul Adrianei Nedelea la emisiunea „24 de minute” și a vorbit despre ce înseamnă un stil de viață sănătos.

Alte Recomandări