Sari la conținut

Adriana Săftoiu: Luni am acceptat să candidez din partea PNL la Primăria Capitalei. Apoi s-au făcut evaluări

După retragerea din cursă a lui Ludovic Orban, președintele PNL București, Cătălin Predoiu, a refuzat să intre în cursă, a mai spus Adriana Săftoiu, prim-vicepreședinte PNL. „Am spus că accept”, a adăugat aceasta, referindu-se la momentul în care i s-a propus să candideze și precizând că discuția a avut loc luni.

Apoi s-au făcut evaluări și, potrivit lui Marian Munteanu, cel care i-a propus acestuia să intre în cursa pentru Primăria Capitalei a fost prim-vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu, a mai spus Adriana Săftoiu.

Eu nu stiu ca strada să fi cerut partidelor să nu își pună oameni de partid, nu. Societatea civilă a cerut partidelor să se reformeze și să nu aducă în față oameni politici cu probleme de justiție. Nimeni nu a cerut partidelor politice desființarea lor. Asta ar însemna desființarea democrației. Nouă ni s-a cerut să ne curățăm de oamenii care nu ne fac cinste”, a ținut să precizeze ea.  

Întrebată dacă prin sprijinul acordat lui Marian Munteanu liberalii „au pierdut online-ul”, aceasta a răspuns: „Greu de spus, unii spun ca da”.  

Adriana Săftoiu a vorbit și despre lucrurile care o despart de Marian Munteanu.

Este limpede că este nevoie de altceva. Asta este concluzia mea. Convingerea mea este că este nevoie de o mobilizare de dimensiuni insurecţionale. Nu este nevoie doar de o intervenţie civică, ci şi de o insurecţie civică. Altfel acest sistem nu poate fi dislocat. Este un sistem profund corupt care nu poate fi învins”, a declarat Marian Munteanu, într-o emisiune televizată.

Nu împărtășesc această soluție”, a reacționat, la Digi24, Adriana Săfoiu.  

Marian Munteanu este unul dintre reprezentanții marcanți ai mișcărilor pentru drepturi civile și instaurare a democrației în România la începutul anilor 90. În timpul Mineriadei din iunie 1990, Marian Munteanu a fost bătut crunt de mineri și apoi arestat.

Marian Munteanu a fost unul dintre primii membri ai Asociaţiei 21 Decembrie. În perioada 1992 - 1995 a avut şi prima iniţiativă politică. A înfiinţat Mişcarea pentru România, o organizaţie cultural politică de tineret al cărui obiectiv era înfiinţarea unui partid de orientare naţional democrată. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, însă.

În 2000 a fost propus candidat la alegerile prezidenţiale din partea Alianţei Naţionale, rezultată din unirea Partidului Unităţii Naţionale cu Partidul Naţional Român, condus de Virgil Măgureanu, fost şef SRI. În final, Marian Munteanu nu s-a mai înscris oficial în cursă.

Etichete: adriana saftoiu , video , PNL , nominalizare , marian munteanu , 24 de minute

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale