Ministrul Culturii: Eu voi fi primul donator pentru Cumințenia Pământului, voi dona 100 de euro

24 Minute

Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, a spus că a obținut cel mai bun „deal” de achiziționare a statuii Cumințenia Pământului, respectiv 5 milioane de euro plătiți de stat și 6 milioane adunați prin subscripție publică. El a explicat că banii vor începe să fie strânși imediat, după ce ordonanța de urgență adoptată ieri de Guvern se va publica în Monitorul Oficial.

„Atunci deschidem conturile, va fi un cont general la Trezoreria statului și vrem de asemenea să lucrăm cu bănci comerciale, dar numai în măsura în care ele acceptă să colaboreze fără comisioane. Ele nu vor putea fi plătite de pe urma campaniei”, a precizat ministrul.

În cazul în care cele 6 milioane de euro nu vor fi strânse, banii donați se vor întoarce la donatori, a adăugat Vlad Alexandrescu.

„Această operă a lui Brâncuși, din 1907 - într-un moment în care Brâncuși a dat semnalul în arta conteporană de ruptură cu tradiția academică din care se inspirase până atunci, a fost un moment în care a exprimat într-o formulă unică acest semnal al pre-cubismului prin recursul la o formă esențializată, chiar arhaică. Sunt două lucrări ale lui Brâncuși care sunt pe acest palier: Cumințenia Pământului și Sărutul din 1905. Spre deosebire de Sărutul, pe care Brâncuși l-a reprodus în șase forme diferite, Cumințenia Pământului nu a mai avut nicio replică, e singura creație de acest tip. Acum doi ani, la New York, una dintre aceste șase variante ale Sărutului a fost vândută cu 8,5 milioane de dolari”, a argumentat ministrul Vlad Alexandrescu.

De asemenea, ministrul a spus că în timpul colectei se ia în calcul o campanie de promovare prin țară, cu acordul proprietarilor și cu o asigurare de către o bancă ce nu va fi plătită.

Ministrul a amintit și că donaţiile pentru Cuminţenia Pământului vor fi deduse din impozitul datorat de cei care vor contribui. În plus, pentru recunoaștere, se va face și un registru al donatorilor iar numele lor va fi public. „Eu voi fi primul donator, voi dona 100 de euro”, a punctat Vlad Alexandrescu, precizând că donația nu este obligatorie, ci un act benevol.

Întrebat dacă va exista și un eveniment de lansare, ministrul a spus că că vor fi două momente: „Deschiderea conturilor, care va fi imediat zilele astea, și lansarea campaniei de promovare, pe care o vom face în urma unei selecții între agențiile care vor propune servicii, campanie pro bono. Mai mult decât logo, cu idei de promovare, cu spoturi publicitare, mesaje, poate personalități care să se implice, deja avem un număr de personalități. De multă vreme nu a mai fost un eveniment cultural de asemenea anvergură.”

Vlad Alexandrescu a precizat că statuia nu va mai fi expusă împreună cu alte lucrări de artă, ci va fi expusă singură, „într-o sală, cu toată explicația, povestea achiziției, povestea confiscării ei... Ea reprezintă o memorie culturală traumatică a românilor. Este și un act de reparație istorică. Statul recunoaște această retrocedare și românii ar putea s-o recunoască dupa posibilitatea lor.”

Vrem să dezghețăm Muzeul Național de Artă”

În privința muzeelor, Vlad Alexandrescu a spus că nu s-a facut mare lucru pentru împrietenirea cu publicul. El a dat ca exemplu Muzeul Națională de Artă: „E un muzeu clasic, înghețat în contact cu publicul, un muzeu în care vizitatorul e primit în chip militar la intrare și condus militar spre ieșire, nu e un muzeu în care după ce parcurgi circuitul să te odihnești, să consulți cărți de artă, să cumperi artefacte, nu e un muzeu care să fie înconjurat cu o sferă digitală, virtuală, de tip social media care să se împrietească cu publicul.”

Probabil că trebuie ca o administrație centrală s-o ceară pentru ca managerul muzeului s-o producă. Noi am cerut deja, e un concurs în desfășurare în momentul de față, am rescris caietul de obiective al muzeului, să cuprindă toată sfera de valorificare a patrimoniului excepțional”, a precizat ministrul Culturii.

Sală de concerte în apropirerea Guvernului

Vlad Alexandrescu a vorbit și despre o sală de evenimente, apreciind că Sala Palatului a fost construită „pentru aplaudat”.

Am asumat ca obiectiv a guvernării construcția unei noi săli de concerte, o gândim cu un spațiu de artă, cu ateliere de expoziție, cu un loc în care publicul să-l întâlnească pe creator. Singurul loc pe care îl putem gândi pentru amplasament sunt cele două garaje din preajma Guvernului. Nu vor fi demolate, unul e monument istoric, partea art nouveau va fi înglobată ca o parte din viitoarea sală de concerte”, a spus ministrul.

Nu avem încă proiectul, suntem în stadiul redactării hotărârilor de Guvern care ar asigura trasferul către Ministerul Culturii a acestor două garaje, din Bulevardul Aviatorilor 14 și 16. Apoi vom putea face studiul istoric și de fezabilitate. Avem deja un acord cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru extinderea unui acord cadru pentru credite rambursabile”, a mai spus Vlad Alexandrescu, adăugând că nu se poate vorbi încă de un preț, dar cadrul este de 55 de milioane de euro.

Sala va avea 2.400 de locuri și parcare de două nivele subterane, a punctat el, menționând că depinde de bunăvoința MAI și RA-APPS, proprietarii garajelor, ca în mandatul său să înceapă construcția sălii de concerte. Ministrul a subliniat că, prin construcția parcării de două nivele subterane, s-ar asigura și spațiu de parcare pentru Guvern.

În privința spațiilor de pe Bulevardul Magheru, ministrul a spus că soluția e consolidarea imobilelor și că anul acesta vor începe lucrările la o serie de imobile.


Una din temele care vor fi discutate este „Cumințenia Pământului”, celebra sculptură a lui Constantin Brâncuși, pe care statul român o va cumpăra de la actualii proprietari.

Prețul stabilit este 11 milioane de euro, pe care autoritățile trebuie să-i plătească până la sfârșitul lunii octombrie.

Doar cinci milioane din preţul negociat cu proprietarii sculpturii vor fi acoperite de la bugetul de stat.

Alte șase milioane de euro ar urma să vină din donații de la cetățeni sau de la firme. Pentru a promova donațiile, Guvernul a amendat Codul fiscal, asfel încât aceste contribuții să fie deduse din impozitele datorate statuluide către eventualii donatori.

Ministrul Culturii va fi primul donator pentru campania de achiziționare a sculpturii Cumințenia Pământului. Anunțul a fost făcut chiar de Vlad Alexandrescu, la 24 de minute. „De multă vreme nu a mai fost un eveniment cultural de asemenea anvergură”, a punctat el.

Alte Recomandări