Ion Caramitru, despre fiul său: Andrei a exagerat mult, l-am certat pentru o scăpare inadmisibilă

În fața ta

prezentat de Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu

Actorul Ion Caramitru a dezvăluit la emisiunea „În fața ta”, care va fi difuzată duminică, de la 14:05, la Digi24, că și-a certat fiul cel mare, pe Andrei, pentru „o scăpare inadmisibilă” pentru cineva cu educația lui. Andrei Caramitru, care este consultant financiar și consilierul președintelui USR Dan Barna, a comparat plecarea românilor în străinătate cu Holocaustul, iar ulterior și-a cerut scuze pentru greșeala făcută.

„Sunt foarte mândru de fiul meu și de mine, pentru că am putut să le ofer băieților mei o educație potrivită [...] Andrei a exagerat mult, eu l-am certat pentru o scăpare inadmisibilă pentru un om de 43 de ani cu educația lui. În febrilitatea asta care îl agită și nu e de bun augur a folosit total impropriu un cuvânt care spune un singur lucru: Holocaust. Asta a fost o gafă de proporții cosmice”, a spus Ion Caramitru.

Actorul a vorbit și de un alt motiv pentru care l-a mustrat pe fiul său Andrei.

„L-am mai certat pe fiul meu și pentru alte exagerări. El este o eminență privilegiată în ceea ce privește analizele economice la cel mai acut simț științific pe care îl poate oferi cineva astăzi în România. Analiza lui economică vizavi de ce se întâmplă în România este perfectă. S-a orientat, pentru că a venit în România, plecând dintr-o carieră care i-ar fi asigurat un venit de milioane, de zeci de milioane de euro, poate, în lume să trăiască unde voia el, să își ia iahturi, avioane, sau nu știu ce, să vină în România lângă familia lui și să facă ceva pentru țara asta. Și să se izbească aici de tot ce se întâmplă, de toată această minciună sfruntată pe care o trăim”, a adăugat Ion Caramitru.

De asemenea, el a mai dezvăluit și că și-a sfătuit fiul să nu intre în politică într-o perioadă electorală atât de agitată.

„I-am dat fiului meu un sfat pe care nu l-a respectat. I-am spus că nu ar trebui să intre într-un partid, deocamdată”, a mai spus Ion Caramitru.

Emisiunea „În fața ta”, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită la Digi24 sâmbăta și duminica de la ora 14:05.

Actorul Ion Caramitru a dezvăluit la emisiunea „În fața ta”, care va fi difuzată sâmbătă, de la 14:05, la Digi24, că și-a certat fiul cel mare, pe Andrei, pentru „o scăpare inadmisibilă” pentru cineva cu educația lui. Andrei Caramitru, care este consultant financiar și consilierul președintelui USR Dan Barna, a comparat plecarea românilor în străinătate cu Holocaustul, iar ulterior și-a cerut scuze pentru greșeala făcută.

Alte Recomandări