Cum descrie presa ungară naționala României după evoluția de la EURO 2024

Data actualizării: Data publicării:
nationala romaniei
Echipa națională a României s-a calificat în faza optimilor la EURO 2024 / Foto: Profimedia

Jurnaliștii publicației ungare Nemzeti Sport au scris despre echipa națională a României că este „formată din jucători de nivel mediu”. Comentariul vine în contextul în care România a reușit după 24 de ani de așteptare să avanseze în fazele eliminatorii ale Campionatului European. Ungaria a fost eliminată de la EURO 2024, după înfrângerile cu Elveția (1-3) și cu Germania (0-2).

Calificarea României în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal - EURO 2024 a stârnit un val uriaș de reacții și emoție în rândul suporterilor. Performanța „Tricolorilor” a provocat reacții și în presa ungară, acolo unde maghiarii au rămas fără echipă după eliminarea Ungariei din faza grupelor.

Selecţionata României s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, din postura de câştigătoare a Grupei E, după 1-1 cu Slovacia, miercuri seara, pe Frankfurt Arena.

Echipa lui Edi Iordănescu, criticată de presa ungară

Jurnaliștii maghiari de la Nemzeti Sport cred că naționala României a depășit așteptările tuturor la acest Campionat European, după ce înaintea acestui turneu final „Tricolorii” au remizat în două meciuri amicale cu Bulgaria (0-0) și Liechtenstein (0-0). 

Cu toate acestea, comentariul jurnaliștilor maghiari nu a fost lipsit de critici la adresa echipei României:

„Pe lângă noi, croații, sârbii și ucrainenii au fost eliminați în faza grupelor, dar Austria, România, Slovacia și Slovenia sunt încă în competiție și se pregătesc de optimi. Până și românii caută un răspuns de ce naționala lor a evoluat mult mai bine decât se așteptau în Germania.

Înainte de turneu, mai ales în lumina remizelor împotriva Bulgariei și Liechtensteinului, echipa era considerată o dezamăgire absolută, însă a avansat până în postura de câștigătoare a grupei la EURO.

Și este comparată deja cu Generația de Aur a anilor `90. Majoritatea oamenilor atribuie succesul competenței și a doi ani de muncă din mandatul lui Edi Iordănescu. O echipă unită formată din jucători de nivel mediu. Acest lucru a necesitat și răbdarea Federației, care a trecut cu vederea faptul că naționala a retrogradat în Nations League”, au scris jurnaliștii de la Nemzeti Sport

Pe lângă cele două înfrângeri ale Ungariei (1-3 cu Elveția; 0-2 cu Germania), echipa maghiară a avut un singur succes (1-0 cu Scoția) în grupa sa și s-a clasat pe locul al 3-lea (a fost pe penultimul loc în clasamentul echipelor aflate pe locul 3). 

Echipa România a ajuns pe primul loc în grupă după meciurile cu Ucraina (victorie 3-0), Belgia (înfrângere 0-2) și Slovacia (remiză 1-1). 

Editor : Rebeca Manea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Stațiunea din Grecia unde ajungi în doar două ore de condus din România. Fără aglomerație, cu plaje curate și...
Digi FM
Tatăl Andreei Bălan, reacție după ce solista a spus cum a pierdut 90.000 de euro: "E dureros. Știe cineva cât...
Pro FM
Miley Cyrus a făcut furori la Paris, în rochie transparentă și vaporoasă, cu mănuși de piele și sandale...
Film Now
Christina Applegate, despre lupta continuă cu scleroza multiplă: "Dacă oamenii ar vedea ce înseamnă viața...
Adevarul
Guvernul Bolojan: 16 ministere și 3 vicepremieri. Ce spun analiștii despre justificarea unui Guvern „extins"
Newsweek
Ce spunea Bolojan despre pensiile contributive și speciale înainte să fie premier. „O problemă mare”
Digi FM
VIDEO Momentul în care un balon cu aer cald ia foc în aer și se prăbușește: "Oamenii s-au aruncat din el"
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Un păianjen de aproape 18 centimetri și-a croit o pânză imensă pe terasa unei femei. Cum a reacționat aceasta...
Film Now
Lorraine Gary, actrița din "Jaws", era topită după un coleg de platou, deși era măritată: "Aveam o pasiune...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills