Chirurgia robotică în cancerul de prostată: Cum salvăm viața bărbaților fără a le compromite calitatea vieții

Data actualizării: Data publicării:
Dr Pirvut Mircea Valentin
Dr Pirvut Mircea Valentin

Cancerul de prostată rămâne una dintre cele mai frecvente afecțiuni oncologice în rândul bărbaților. În ultimii ani, medicina a evoluat spectaculos, trecând de la chirurgia deschisă clasică la laparoscopie și, în prezent, la chirurgia asistată robotic. Dr. Mircea Valentin Pîrvuț, medic primar urolog în cadrul MedLife Polisano Sibiu, explică avantajele majore ale operațiilor cu ajutorul sistemului da Vinci, demontează miturile legate de intervenția„robotică” și arată cum tehnologia modernă protejează continența urinară și funcția sexuală a pacienților.

Cancerul de prostată, a doua cea mai frecventă formă de cancer la bărbații din România

Cancerul de prostată reprezintă o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial. Este al doilea cel mai frecvent diagnosticat cancer în rândul bărbaților la nivel global, înregistrând peste 1,4 milioane de cazuri noi în fiecare an și peste 375.000 de decese anual, conform datelor publicate de Globocan.

În România, statisticile arată o tendință similară: cancerul de prostată se află în topul patologiilor oncologice masculine, pe locul doi după cel pulmonar, cu peste 7000 mii de cazuri noi diagnosticate anual. O mare parte dintre acestea sunt descoperite tardiv din cauza lipsei simptomelor în stadiile incipiente și a reținerii bărbaților de a efectua controale urologice periodice.

,,Cancerul de prostată poate evolua mult timp fără manifestări evidente, de aceea evaluarea riscului și discuția cu medicul înainte de apariția simptomelor sunt importante”, atrage atenția dr. Mircea Pîrvuț.

Cancerul de prostată este cea mai gravă boală care afectează prostata, o mică glandă în formă de nucă, situată sub vezica urinară și în fața rectului, la bărbați. Această glandă este importantă pentru procesul de concepție deoarece secretă lichid care se amestecă cu materialul seminal, menținând spermatozoizii sănătoși.

Potrivit American Cancer Society, rata de supraviețuire la 5 ani depășește 80%-90% dacă boala este depistată în stadiu localizat.

Chirurgia modernă a evoluat de la bisturiu la consolă robotică

Trecerea de la chirurgia clasică la cea robotică reprezintă un pas uriaș în medicina modernă, care înseamnă mai multă precizie. Dr. Pîrvuț descrie această tranziție din experiența proprie de la catedră și din sala de operație:

„Am început tratamentul chirurgical al cancerului de prostată prin abord deschis, apoi am trecut la laparoscopie, iar în prezent practic chirurgia asistată robotic. Această evoluție îmi permite să compar tehnicile nu doar prin prisma studiilor internaționale, ci și a experienței personale. Chirurgia robotică ne oferă condiții tehnice excelente pentru o intervenție precisă, cu pierderi reduse de sânge și o recuperare mai rapidă, urmărind în același timp controlul oncologic și păstrarea calității vieții.”

Alegerea chirurgiei asistate robotic schimbă paradigmă terapeutică: miza nu mai este doar supraviețuirea, ci modul în care pacientul își trăiește viața după intervenție.

„În tratamentul cancerului de prostată nu mai discutăm doar despre îndepărtarea tumorii, ci și despre viața pacientului după operație: continența urinară, funcția sexuală și revenirea la activitățile obișnuite. Cu alte cuvinte, nu mai contează doar să trăim, ci și cum trăim”, precizează dr. Pîrvuț.

Medicul demolează mitul robotului care operează singur

Una dintre cele mai frecvente rețineri ale pacienților provine din ideea greșită că tehnologia preia controlul deciziei medicale. Medicul explică clar rolul robotului ca extensie extrem de precisă a mâinii umane.

„Această temere apare încă destul de frecvent. Le explic pacienților că robotul nu operează singur și nu face nicio mișcare autonomă. Chirurgul controlează în timp real, de la consolă, fiecare gest al instrumentelor, iar sistemul transpune mișcările sale cu precizie și stabilitate. În sala de operație lucrează o echipă completă: chirurgul principal, ceilalți medici urologi, echipa de anestezie și asistenții de bloc operator. Îngrijirea continuă apoi în terapie intensivă și pe secția de urologie. Medicina modernă nu mai este un «one-man show», ci rezultatul unei echipe bine pregătite și coordonate”, spune medicul Pîrvuț.

Robotul care operează singur este doar un mit, e de părere medicul. Robotul nu ia decizii și nu acționează autonom. Chirurgul controlează permanent fiecare mișcare dintr-o consolă aflată în sala de operație.

De exemplu, în cazul sistemului da Vinci, utilizat și în centrele MedLife, medicul vede câmpul operator mărit, tridimensional, și manevrează brațele robotice cu ajutorul unor comenzi fine. Robotul traduce mișcările mâinilor medicului în gesturi foarte precise, eliminând tremorul natural.

Decizia medicală îi aparține în totalitate chirurgului. Dacă apar dificultăți, echipa poate continua intervenția prin tehnică laparoscopică sau deschisă. Controlul rămâne uman pe toată durata operației.

Pacienții cu cancer de prostată, operați robotic, s-au recuperat rapid

Printre sutele de bărbați operați robotic, dr. Pîrvuț își amintește cazul emoționant al unui pacient în vârstă de 42 de ani, diagnosticat cu o formă mai agresivă de cancer de prostată.

,,A acceptat cu dificultate necesitatea intervenției și mi-a spus că îi este foarte teamă, dar că are încredere că vom face tot ce este posibil pentru ca el să fie bine. Pentru el, păstrarea funcției sexuale era deosebit de importantă. Îmi amintesc responsabilitatea pe care am resimțit-o în ziua operației, dar și încrederea pe care mi-o oferă echipa pe care o coordonez. Este o echipă matură, formată printr-un număr mare de intervenții și prin complexitatea cazurilor tratate. La controlul efectuat la o lună, pacientul era continent și prezenta o recuperare funcțională foarte bună. A fost o evoluție individuală deosebit de favorabilă și un moment care mi-a reamintit cât de important este să răspundem atât obiectivului oncologic, cât și preocupărilor firești ale pacientului.”, a povestit dr. Mircea Pîrvuț.

Viteza de recuperare îi surprinde adesea pe pacienți, așa cum s-a întâmplat în cazul unui alt bărbat care nu a renunțat la planurile de vacanță: ,,Îmi amintesc de un pacient care avea programată o vacanță la aproximativ patru săptămâni după operație. În loc să vină la control la data stabilită, mi-a trimis o fotografie din vacanță și mi-a spus că se simțea atât de bine încât nu fusese nevoit să își anuleze planurile. Dincolo de satisfacția medicală, astfel de momente ne arată că recuperarea înseamnă revenirea pacientului la viața sa obișnuită.”, a mărturisit urologul.

Beneficiile operațiilor cu Da Vinci: ,,Protejăm nervii și reducem sângerarea”

Sistemul da Vinci oferă o imagine 3D de înaltă definiție, mărită semnificativ, permițând disecții extrem de fine în spatii anatomice înguste din bazin.

„Sistemul robotic oferă o imagine tridimensională mărită și instrumente cu mobilitate foarte bună, care permit o disecție fină în spații anatomice dificile. Aceste caracteristici pot contribui la reducerea pierderilor de sânge, a durerii postoperatorii și a duratei de spitalizare și pot facilita protejarea structurilor implicate în continență și funcția sexuală, atunci când situația oncologică permite. Discuția preoperatorie este esențială, deoarece păstrarea bandeletelor neurovasculare nu este posibilă sau sigură oncologic în toate cazurile. Uneori putem realiza prezervare bilaterală, alteori unilaterală, iar în anumite situații aceasta trebuie evitată pentru a nu compromite îndepărtarea completă a tumorii.”, explică medicul.

Un beneficiu direct al intervenției minim invazive este limitarea pierderilor sangvine și eliminarea complicațiilor asociate transfuziilor. Conform ghidurilor clinice ale European Association of Urology (EAU), spitalizarea redusă scade riscul de infecții nosocomiale și facilitează reintegrarea rapidă în viața socială.

„Disecția fină, imaginea tridimensională mărită și controlul precis al instrumentelor permit identificarea și controlul eficient al vaselor de mici dimensiuni. În plus, presiunea creată în timpul intervenției minim invazive contribuie la limitarea sângerării. O pierdere redusă de sânge înseamnă un risc mai mic de anemie și transfuzie, mobilizare mai rapidă și, în general, o recuperare postoperatorie mai ușoară. În absența complicațiilor, pacientul începe mobilizarea din prima zi după operație și poate fi externat, de regulă, după două-trei zile, în funcție de evoluția clinică,” spune dr. Pîrvuț. În cazul operațiilor cu robotul Da Vinci, medicul a mărturisit că ,,Protejăm nervii și reducem sângerarea.”

Indicația potrivită în cancerul de prostată, analizată de comisia multidisciplinară

Selectarea cazurilor se face după criterii stricte, cu sprijinul comisiei oncologice multidisciplinare din cadrul MedLife Polisano Sibiu.

„Prefer să vorbesc despre indicația potrivită, nu despre «pacientul ideal». Alegerea tratamentului se face individualizat, în funcție de stadiul și agresivitatea bolii, vârsta biologică, bolile asociate, anatomia pacientului și obiectivele sale. Indicația principală este cancerul de prostată localizat, la un pacient care poate beneficia de un tratament cu intenție curativă. În cadrul MedLife Polisano Sibiu, cazurile oncologice sunt analizate în comisia multidisciplinară, astfel încât pacientul să primească opțiunea cu cel mai bun raport între beneficiu și risc” , a explicat dr. Pîrvuț.

Depistarea precoce a cancerului de prostată prin testare PSA

Diagnosticul timpuriu transformă o boală potențial letală într-una vindecabilă.

PSA, care presupune determinarea antigenului specific prostatic care se găsește în plasma seminală, se poate determina printr-o analiză din sânge. În condiții normale, valorile antigenului specific prostatic sunt scăzute, însă în anumite boli, analiza indică PSA mărit. Patologiile caracterizate de valori PSA peste limitele specifice vârstei sunt determinate de funcționarea anormală a prostatei.

Studiul de referință ERSPC a demonstrat o reducere relativă de aproximativ 20% a mortalității prin cancer de prostată în rândul bărbaților invitați la screening prin testarea periodică a PSA, iar analiza la 11 ani a raportat o reducere de 21%.

„Depistarea precoce este esențială deoarece cancerul de prostată poate fi asimptomatic în stadiile inițiale. Pentru bărbații fără factori de risc, discuția despre testarea PSA începe, în general, în jurul vârstei de 50 de ani. Evaluarea poate începe mai devreme, în jurul vârstei de 45 de ani, la cei cu antecedente familiale sau alți factori de risc. Mesajul meu este simplu: nu așteptați apariția simptomelor. Un control efectuat la timp poate însemna un tratament mai puțin agresiv, șanse mai mari de vindecare și o calitate mai bună a vieții,” este apelul dr. Pîrvuț.

Surse:

https://gco.iarc.who.int/today/en/fact-sheets-cancers/27/prostate

https://gco.iarc.who.int/today/en/fact-sheets-populations/642/romania

https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa0810084

Articol susținut de MedLife

Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România și face parte dintr-un demers amplu de informare și educare, dedicat prevenției și unui stil de viață sănătos, pe termen lung.

La MedLife, sănătatea este abordată cu atenție și responsabilitate, pornind de la nevoile reale ale fiecărui pacient. Deciziile medicale se bazează pe evaluări complexe, susținute de echipe multidisciplinare de medici buni și tehnologii de ultimă generație. Prin soluții moderne de diagnostic și tratament și, mai nou, prin expertiza în genomică și posibilitatea de identificare timpurie a riscurilor pentru boli comune sau asociate stilului de viață, MedLife își propune să ajute oamenii să aibă mai multă grijă de sănătatea lor.

Obiectivul este clar: prevenția activă și intervenția la timp, înainte ca problemele de sănătate să afecteze echilibrul și calitatea vieții. Pentru că sănătatea înseamnă mai mult decât absența bolii. Înseamnă energie, mobilitate și echilibru, la orice vârstă. MedLife investește constant în soluții care susțin o stare de sănătate durabilă și contribuie la o viață trăită bine, nu doar astăzi, ci pe termen lung.

Mai multe informații despre serviciile disponibile pot fi găsite pe www.medlife.ro.

Editor : A.D.V.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Benzina, motorina și gazele s-ar putea scumpi din 2028. Noua taxă UE care ar putea lovi buzunarele românilor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
„De ce ar trebui să le plângem de milă?” Profesoară din București, mesaj tranșant după ce unii candidați la...
Newsweek
Care sunt cele două perioade din viață în care oamenii îmbătrânesc cel mai rapid? Nu se întâmplă la pensie!
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
7 seriale pe care să le vezi dacă ești fan „Gilmore Girls”. De la „Bunheads” la „Ginny & Georgia”
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro