Neurochirurgie robotică cu precizie milimetrică. Cazul unei femei cu deformare majoră a coloanei, salvată de medicii de la Cluj
O echipă de medici buni și tehnologia robotică avansată i-au transformat viața unei femei de 66 de ani cu o deformare majoră a coloanei vertebrale și risc neurologic accentuat. După o intervenție chirurgicală de peste 10 ore, coordonată de medicul neurochirurg Tiberiu Maior în Spitalul MedLife Humanitas din Cluj-Napoca, pacienta s-a externat la doar o săptămână, cu postura redresată și fără complicații majore postoperatorii.
Medicul a explicat că sistemul robotic BrainLab, cu ajutorul căruia a fost obținut acest rezultat spectaculos, a permis ca procedura deosebit de complexă să fie realizată aproape integral sub piele, fără a fi nevoie de incizia care, în cazul tehnicii clasice, ar fi fost necesară pe toată lungimea coloanei. Sistemul de neuronavigație BrainLab are un rol esențial în intervențiile pacienților cu probleme severe ale coloanei vertebrale și ale sistemului nervos.
Eșecul multiplelor operații clasice
În momentul în care pacienta de 66 de ani s-a prezentat în fata echipei medicale coordonată de dr. Tiberiu Maior suferise multiple intervenții chirurgicale de corecție a coloanei vertebrale adunate în ani, iar starea sa de sănătate se agravase. Femeia nu se mai putea mișca și, mai grav, schela metalică introdusă de medicii care o operaseră într-un spital din străinătate îi provocase o infecție locală severă. Era nevoie urgentă de o operație care să îi salveze viața. Dr. Maior a povestit istoricul medical al pacientei.
“Pacienta a avut prima intervenție neurochirurgicală în zona lombară la vârsta de 13 ani, necesară ca urmare a unui accident. Timp de zeci de ani nu a prezentat probleme majore, dar odată cu înaintarea în vârstă, au apărut modificări degenerative ale întregii coloane, de la cervical până la lombar. În 2014, după ce terapiile conservatoare eșuaseră, aceasta a acceptat o intervenție chirurgicală la nivel toracic, dar evoluția sa nu a fost una bună. Instabilitatea coloanei a crescut progresiv, iar pacienta a ajuns să nu mai poată menține poziția verticală. Coloana se tot tasa, articulațiile se rigidizaseră, iar dezechilibrele biomecanice s-au transmis în lanț”, a povestit dr. Tiberiu Maior.
După alți cinci ani de chinuri, pacienta a fost operată în străinătate, mai întâi la nivel cervical, apoi în regiunea lombară superioară.
“Montajul realizat atunci a fost insuficient extins pentru zona de tranziție dintre coloana dorsală și cea lombară, extrem de solicitată biomecanic. Acea schelă metalică trebuia să depășească vertebrele de tranziție. Chiar dacă inițial pacienta s-a simțit bine, era de anticipat că vor apărea complicații. Ceea ce s-a şi întâmplat când prima vertebră liberă de deasupra montajului a cedat, ducând la o deformare accentuată a coloanei, compresie medulară și pierderea mobilității. În plus, tijele metalice au erodat pielea şi a apărut o infecție locală severă. Pacienta a necesitat internări prelungite și tratamente repetate pentru controlul infecției, iar timp de mai mulți ani s-a aflat într-o stare funcțională mult limitată”, a explicat medicul.
Întreaga coloană vertebrală îndreptată, cu incizii minime
Din fericire, cazul a fost preluat de echipa de medici neurochirurgi a Spitalului MedLife Humanitas, după ce dosarul medical al pacientei a fost trimis către mai multe centre din țară și din străinătate. Dr. Tiberiu Maior, alături de echipa sa, a stabilit o strategie chirurgicală minuțioasă: curățare, stabilizare și reconstrucție precisă cu ajutorul tehnologiei robotice.
“Planul terapeutic a fost etapizat. Prima intervenție a vizat îndepărtarea materialelor vechi și tratarea completă a infecției. Abia după vindecarea țesuturilor și normalizarea analizelor, am realizat intervenția de reconstrucție a coloanei, cu ajutorul suitei robotice BrainLab Loop-X & Cirq. Intervenția a durat peste 10 ore. Am revizuit sistemul vechi, am extins montajul de stabilizare peste vertebra fracturată și am efectuat o spondilectomie, ceea ce ne-a permis să îndreptăm coloana. Tehnologia de neuronagivaţie a fost decisivă. Un milimetru estimat greșit poate face diferența pentru viața pacientului. Cu BrainLab, am avut în permanență control total asupra poziției instrumentelor, în raport cu măduva spinării și vasele mari”, a subliniat medicul neurochirug.
Cu ajutorul BrainLab, pacienta nu a fost tăiată pe toată lungimea spatelui, așa cum s-ar fi întâmplat în chirurgia clasică, montarea șuruburilor percutante fiind realizată prin incizii minime aproape integral sub piele, fără utilizarea radiologiei portabile, reducând astfel semnificativ trauma chirurgicală. Femeia a părăsit spitalul după o săptămână, în stare funcțională și a declarat că recuperarea după operație a fost ușoară și că intervenția i-a redat viața.
Cum funcționează sistemul robotic BrainLab
La fel ca această femeie, zeci de pacienți sunt operați anual în Spitalul MedLife Humanitas, unul dintre puținele centre din România care utilizează sistemul robotic BrainLab în neurochirurgie complexă, alături de un număr restrâns de centre similare la nivel european. Tehnologia face diferența în deformările spinale severe, în tumorile coloanei vertebrale sau ale sistemului nervos și în patologiile degenerative complexe, acolo unde anatomia este modificată și intervențiile clasice implică un grad mai mare de incertitudine.
Avantajele neurochirugiei robotice sunt majore. Dacă în chirurgia clasică, orientarea se face pe baza imaginilor realizate înainte de operație și a experienței directe din sala de intervenție, în chirurgia ghidată prin neuronavigație, fiecare mișcare este raportată la o hartă digitală tridimensională a anatomiei pacientului. Chirurgul este ghidat permanent de robot, vizualizând poziția exactă a instrumentelor în raport cu structurile critice, ceea ce creste acuratețea intervenției.
„Implementarea părții de neuromonitorizare durează cam o oră-o oră și jumătate. Toate aceste intervenții chirurgicale sunt efectuate în neuromonitorizare. Adică, în timp ce pacientul este în anestezie generală, el are activitatea măduvei spinării permanent monitorizată. Asta conferă o siguranță foarte mare în actul chirurgical. Atunci când operăm coloana vertebrală, lucrăm cu șuruburi, cu instrumente mari și grele pe lângă măduva spinării, care trebuie să fie atent monitorizată. Practic, neuromonitorizarea e ca o santinelă care nu ne lasă să greșim“, explică dr. Tiberiu Maior.
Concret, imaginile RMN și CT realizate înainte de operație sunt încărcate în stația de neuronavigație și transformate într-o hartă tridimensională a anatomiei pacientului. Ulterior, Loop-X realizează scanări intraoperatorii care actualizează această hartă și o corelează cu situația reală din acel moment, astfel încât chirurgul poate stabili traiectoriile cele mai sigure, sistemul calculând poziția și dimensiunea implanturilor, acolo unde acestea sunt necesare. Brațul robotic Cirq se aliniază pe traseele deja planificate și asistă introducerea instrumentelor cu o precizie foarte ridicată. Pe tot parcursul intervenției, imaginile și poziția instrumentelor sunt verificate în timp real, iar chirurgul urmează cu fidelitate planul stabilit.
Avantajele sistemului robotic BrainLab
Cu ajutorul sistemului BrainLab, intervenția poate fi simulată în detaliu. Pe baza imaginilor postoperatorii încărcate, chirurgul poate identifica zonele de risc, poate decide traiectoriile sigure și poate calcula dimensiunea și poziția implanturilor.
În timpul intervenției, imaginile sunt actualizate constant, iar sistemul ajustează planul în funcție de situația reală, astfel încât specialistul poate anticipa momentele critice și poate reduce riscurile înainte ca acestea să apară. Acuratețea vizualizării permite reducerea inciziilor ceea ce înseamnă că pacientul va avea pierderi mai mici de sânge și o recuperare mai rapidă.
În situațiile în care sunt necesare implanturi, BrainLab le poziționează cu precizie milimetrică, astfel încât riscul de afectare a structurilor nervoase scade semnificativ, ceea ce conduce la mobilizarea mai rapidă a pacientului, riscuri mai reduse și reluarea tratamentelor într-un timp mai scurt.
Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România și face parte dintr-un demers amplu de informare și educare, dedicat prevenției și unui stil de viață sănătos, pe termen lung.
La MedLife, sănătatea este abordată cu atenție și responsabilitate, pornind de la nevoile reale ale fiecărui pacient. Deciziile medicale se bazează pe evaluări complexe, susținute de echipe multidisciplinare de medici buni și tehnologii de ultimă generație. Prin soluții moderne de diagnostic și tratament și, mai nou, prin expertiza în genomică și posibilitatea de identificare timpurie a riscurilor pentru boli comune sau asociate stilului de viață, MedLife își propune să ajute oamenii să aibă mai multă grijă de sănătatea lor.
Obiectivul este clar: prevenția activă și intervenția la timp, înainte ca problemele de sănătate să afecteze echilibrul și calitatea vieții. Pentru că sănătatea înseamnă mai mult decât absența bolii. Înseamnă energie, mobilitate și echilibru, la orice vârstă. MedLife investește constant în soluții care susțin o stare de sănătate durabilă și contribuie la o viață trăită bine, nu doar astăzi, ci pe termen lung.
Mai multe informații despre serviciile disponibile pot fi găsite pe www.medlife.ro.
Editor : A.D.V.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News