Ancheta Parchetului aşteaptă motivarea CCR

Data actualizării: Data publicării:
parchetul general PICCJ 5402831-Mediafax Foto-Octav Ganea

Parchetul General aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale la decizia privind conflictul constituţional dintre Guvern şi DNA. Aceasta va fi determinantă pentru viitorul curs al anchetei penale, spune un comunicat de presă. DNA a declinat către Parchetul General competenţa de soluţionare a dosarului referitor la modul în care a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă nr. 13.

 

Comunicatul Ministerului Public:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a luat cunoștință despre Decizia Curții Constituționale privind constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Ministerul Public prin Direcția Națională Anticorupție, decizie prin care instanța de contencios constituțional a constatat că „acțiunea PÎCCJ - DNA de a-și aroga atribuția de a verifica legalitatea și oportunitatea unui act normativ, respectiv OUG nr. 13/2017, cu încălcarea competențelor constituționale ale Guvernului și Parlamentului, prevăzute de art. 115 alin 4 și 5 din Constituția României, respectiv ale Curții Constituționale, prevăzute de art. 146 lit. din Constituție” a generat un conflict juridic de natură constituțională între respectivele autorități ale statului.

Motivarea Curții Constituționale va fi determinantă pentru viitorul curs al anchetei cu privire la infracțiunile de favorizarea făptuitorului, prezentarea cu rea-credință de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prev. de art. 8 alin 1 lit. b din Legea 115/1999, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, fals intelectual, ce constituie obiectul cauzei înregistrată pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cauză cunoscută generic sub denumirea de „Adoptarea Ordonanței 13”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu cardul de sănătate de la 1 septembrie. Mai trebuie să îl ai la tine când mergi la medic?
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Motorina s-a ieftinit la pompă. Cât costă astăzi în București și cât economisești la un plin. Unde poți...
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații