Bacalaureat 2020. Profesor supraveghetor la prima probă de la BAC 2020, confirmat cu COVID-19

Data publicării:
GettyImages coronavirus test negativ
Sursa foto: Getty Images

Un cadru didactic care a făcut parte din comisia de supraveghere la examenul de Bacalaureat 2020 de la Liceul Pedagogic "Vasile Lupu" din Iaşi a fost confirmat ca fiind infectat cu COVID-19.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Luciana Antoci, a declarat, pentru AGERPRES, că profesoara a fost confirmată cu COVID-19 după ce luni a participat la supraveghere la examenul de Bacalaureat, la Liceul Pedagogic din Iaşi.

"Este vorba despre un cadru didactic care a fost în Centrul de examen nr. 8, luni, la prima probă. Luni dimineaţă, a trecut de filtrul epidemiologic, având temperatura sub 37,3 grade, a depus declaraţie pe proprie răspundere conform căreia în familie nu are pe nimeni bolnav şi nu a intrat în contact cu cineva confirmat. De altfel, s-a simţit bine pe toată perioada probei. Luni, spre seară, a început să se simtă rău, marţi a fost la clinică pentru a fi testată. Rezultatul a fost pozitiv", a declarat Luciana Antoci, purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi.

Imediat după confirmare, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a demarat o anchetă epidemiologică.

"Cadrul didactic şi profesorul cu care a supravegheat în aceeaşi sală nu au mai intrat în comisie. Ancheta epidemiologică făcută de DSP Iaşi a arătat faptul că regulile şi procedurile au fost respectate în acel centru de examen, motiv pentru care au continuat celelalte probe ale examenului de Bacalaureat", a precizat Luciana Antoci.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...