Biserica pentru românii cu deficiențe de vorbire și auz
Nu pot rosti nici mulțumesc, nici te iubesc. N-au interpreţi în cinematografe, nici în muzee, primării sau teatre. Nu se pot bucura de muzică, nu pot asculta colinde şi nici slujbe religioase. Dar chiar dacă se lovesc mereu de ziduri sociale dure, românii cu deficienţe de vorbire şi auz au lângă ei şi semeni care-i tratează cu iubire şi respect. De patru ani, preotul Mirel Ilie le alină povara sufletelor şi le explică Liturghia pe înţelesul lor, într-o biserică măruntă, din cartierul Cotroceni.
În biserica micuţă, cu sfinţi şterşi de timp, la dreapta şi la stânga pisaniei, vorbele-s puţine. Aerul are iz de ceară topită, verbele au alte valenţe. Salutul se rezumă la doi pumni loviţi uşor, unul de altul. Am intrat în colţul de oraş unde surdomuţii îl strigă pe Dumnezeu, chiar dacă nu pot să-l pronunţe.
Bisericuţa e cunoscută ca Sfântul Elefterie Vechi. Sau sub numele de Sfântul Meletie, ocrotitorul persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire. De patru ani, preotul Ilie Mirel a transformat lăcaşul în casă de rugăciune şi meditaţie pentru cei fără grai şi auz.
„Ca şi îndrumător de suflete, ca şi duhovnic al persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire, devii la un moment dat, nu numai acela care şterge lacrima din colţul ochiului, care dă soluţia cum să depăşeşti o anumită încercare. Preotul, cea mai mare satisfacţie pe care o are preotul este aceea când îi vezi pe cei de lângă tine zâmbind, când îi vezi pe cei de lângă tine că vin şi te iau în braţe”, spune Mirel Ilie, preot al Bisericii Sfântul Meletie, Bucureşti.
Şapte zile din şapte, discreta bisericuţă devine Mecca românilor cu deficienţe. Cât e anul de lung, mii de enoriaşi, laolaltă cu amicii şi aparţinătorii lor, trec pragul pentru a desluşi tainele Liturghiei, să-şi descarce sufletele şi să-l îmbrăţişeze pe duhovnicul Mirel.
„Mă simt atât de bine în mijlocul acestor fraţi ai mei deficienţi de auz şi vorbire, încât nu s-ar pune problema să plec de aici”, adaugă Mirel Ilie, preot al Bisericii Sfântul Meletie, Bucureşti.
Pasionat de paraşutism şi alte sporturi extreme, părintele Mirel Ilie a slujit şi în penitenciarul Rahova, pentru deţinuţii închişi pe viaţă, şi pentru copiii bolnavi de SIDA, de la Vidra. Cu 13 ani în urmă, le-a alinat singurătatea bătrânilor de la aşezământul din Ciolpani. Acolo a cunoscut trei bătrâni cu deficienţe de auz care i-au schimbat radical întreaga filosofie despre lume şi viaţă.
„Eram mâhnit pe propria mea persoană. Atunci când vrei să-i spui cuiva te iubesc, nu trebuie să faci un ocol atât de mare. Trebuie să mergi şi să-i spui persoanei respective în faţă. Eu cred că dacă încercam să comunic cât de cât clar, pentru că persoana cu deficienţe de auz şi vorbire înţelege prin labio-lectură. Dacă vorbim încet, calm şi clar, persoana cu deficienţe de auz şi vorbire ne înţelege”, spune Mirel Ilie, preot al Bisericii Sfântul Meletie, Bucureşti.
Părintele Mirel a absolvit, între timp, un master şi s-a şcolit în limbajul mimico-gestual, care-i permite să fie puntea între Cel de sus şi semenii săi cu nevoi. Biserica pe care o slujeşte acum are cărţi ilustrate cu semne, ca să poată fi lejer înţelese, de comunitatea întreagă.
Legătura emoţională dintre duhovnic şi enoriaşii fără auz şi grai îşi continuă povestea, fără reguli scrise, şi îşi ţine departe epilogul. În lumea aceasta specială, tăcerea este şi calea şi speranţa, deopotrivă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
