Doi absolvenți cu Bac în comuna cu primar fără diplomă: „Poți să reușești în viață și fără acest test”

Data publicării:
elevi bacalaureat agerpres_7876281
Agerpres

La Liceul Tehnologic Turburea, din județul Gorj, localitate în care primarul nu a reuşit să obţină diploma, deşi are 55 de ani, au promovat bacalaureatul doar doi aboslvenți. Edilul Ion Bîrcă a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX, că „poți să reușești în viață și fără acest test”.

Doar doi dintre cei șase elevi ai liceului din Turburea, care au susținut, în această lună, Bacalaureatul, au promovat examenul, în timp ce alți trei absolvenți nici nu s-au prezentat să susțină testul.

Nici primarul nu are diploma de bacalaureat, însă susține că este esențial, pentru că, fără Bac, absolvenții nu prea au ce face cu liceul.

Doi din cei șase elevi care s-au prezentat au promovat. 11 erau trecuți pe hârtie. Suntem în restrângere cu liceul, noi nu am mai promovat clase de liceu la ora actuală la Turburea, am hotărât cu directorul și Consiliul Local să nu mai promovăm clase de liceu, ne axăm pe clase de profesională, cred că la țară copiii optează pentru o meserie. E un lucru bunișor că la ora actuală se mișcă la școală treaba, cât de cât. Și ceilalți au luat note bunicele, dar nu au trecut toate probele. Vorbim de șase elevi, ceilalți au plecat în străinătate. E tendința asta după bani, ca orice tânăr. Cred că este un lucru esențial să aibă bacalauratul, dacă nu ai bacalaureatul, ce faci cu liceul? Faci liceul degeaba. Dacă nu vrei să înveți carte, o singură soluție există: să ai o meserie, să știi că te bazezi pe ceva: sudor, electrician”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ion Bîrcă, primarul comunei Turburea.

Acesta recunoaște, apoi, că poți reuși în viață și fără să promovezi examenul, însă spune că este nevoie de multă muncă.

Poți să reușești în viață și fără acest test al maturității, pentru că viața depinde cum știi să ți-o organizezi. Îți trebuie muncă multă. Eu recunosc, eu sunt unul care nu are bacalaureatul. Dar la mine, la vârsta mea, pentru ce mai dau bacalaureatul? Mai am câțiva ani și mă apropii de pensie, pentru ce? La mine a fost o muncă titanică, pe care eu o fac. A fi primar nu e așa ușor, trebuie să știi și contabilitate, și administrație, și juridic, să le cam știi pe toate, să știi din toate. Să fii tu multifuncțional, nu ești, dar să cam știi din ele, altfel nu ai ce căuta pe scaunul acela”, a mai declarat Ion Bîrcă.

Aflat la al treilea mandat, edilul îi sfătuieşte pe elevi să-şi termine studiile, deşi nici el nu a reuşit acest lucru. După absolvirea liceului, în urmă cu 30 de ani, acesta nu a promovat examenul, însă a mai încercat când avea 47 de ani, iar ulterior a amânat susţinerea probelor, pentru a se ocupa de campania electorală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Cât trebuie să câștigi ca să trăiești confortabil în Grecia. Suma de care ai nevoie lunar
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații