Explozie controlată la Rio | Cum s-a ajuns ca la gimnastică, handbal, box şi tenis să fie tribunele aproape goale

Data actualizării: Data publicării:
rio JO tribune goale gimnastica getty

 

FOTO: Gulliver/ Getty Images

Valiza a fost găsită nu departe de linia de sosire a uneia dintre competiţiile de ciclism desfăşurate în aer liber. O echipă de genişti a ajuns imediat la faţa locului şi a detonat controlat bagajul. Explozia a fost, însă, foarte puternică şi pentru scurt timp a stârnit confuzie pentru spectatori. Situaţia a fost clarificată imediat şi evenimentele sportive au continuat netulburate. Dacă la acest capitol, autorităţile braziliene au acţionat ireproşabil, nu acelaşi lucru se poate spune despre organizarea din parcul olimpic. Oamenii au stat cu orele la coadă să intre în sălile de sport. O neînţelegere între poliţie, firmele private de pază şi stewarzii din arene aproape a blocat punctele de control.

Deşi au înfruntat temperaturi de peste 30 de grade Celsius, cei mai multi spectatori nu s-au lăsat descurajaţi şi şi-au păstrat optimismul.

„Până acum ne-a plăcut foarte mult. Suntem mulţumiţi de vreme, ne-a plăcut ceremonia de deschidere, a fost impresionantă. Cred că pur şi simplu trebuie să plecăm mai devreme spre stadioane”, spune o persoană.

Totuşi organizatorii au fost nevoiţi să dea explicaţii şi au promis că probleme vor fi remediate cat mai rapid.

Mario Andrade, purtător de cuvânt al comitetului de organizare: „Este adevărat că au existat unele probleme la verificarea persoanelor şi a bagajelor, mai ales în parcul olimpic. Vrem să ne cerem scuze tuturor celor care au aşteptat în soare în faţa sălilor de sport.”

În timp ce mii de spectatori stăteau la coada, tribunele au fost aproape goale. La gimnastică, potrivit Reuters, au reuşit să-şi ocupe scaunele doar câteva sute de spectatori, pe un stadion cu peste 13.000 de locuri. Sălile au fost aproape pustii şi la handbal, box şi tenis. Cei care au reuşit totuşi să intre au întâmpinat alte neajunsuri. Au aşteptat şi 20 de minute să cumpere o sticlă cu apă pentru că magazinele nu au avut stocuri suficiente.

Problemele de astăzi au părut să confirme criticii acestei ediţii a Jocurilor Olimpice. Mai devreme însă, autorităţile braziliene au cules laurii pentru impresionanta ceremonie de deschidere, desfăşurată fără nici cea mai mică problemă.

Brazilia a înregistrat primul succes de la aceste Jocuri Olimpice. A reuşit să organizeze o ceremonie de deschidere impecabilă, care a alungat, cel puţin temporar, îngrijorările şi problemele care au pus piedici în organizarea uriaşei competiţii sportive. Cei care au fost în tribunele stadionului Maracana s-au declarat impresionaţi.

Şi organizatorii s-au declarat pe deplin mulţumiţi de spectacolul de pe stadionul Maracana. Nu au vrut să spună cât au cheltuit pentru punerea lui în scenă, dar presa locală scrie că bugetul a fost de aproximativ 20 de milioane de dolari, considerabil mai mic decât la ediţiile de la Londra şi de la Beijing.

La fel de înflăcăraţi precum animatorii şi publicul de pe Maracana au fost şi manifestanţii care au ieşit în stradă la Rio de Janeiro pentru a denunţa corupţia şi bugetul Jocurilor Olimpice, pe care îl consideră prea mare. Tensiunea s-a risipit însă după festivităţi.

„Aşa suntem noi brazilienii. Ne luptăm, ne certăm, ne batem, apoi începem să râdem, să dansăm samba şi să ne bucurăm de fotbal”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu cardul de sănătate de la 1 septembrie. Mai trebuie să îl ai la tine când mergi la medic?
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum au murit doi dintre frații Madonnei. Artista vine dintr-o familie numeroasă
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hayden Panettiere și-a iubit enorm fiica, dar a luat cea mai dureroasă decizie din viața ei. De ce renunțase...
Adevarul
Motorina s-a ieftinit la pompă. Cât costă astăzi în București și cât economisești la un plin. Unde poți...
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații