Ion Călinoiu a votat alături de Victor Ponta, la altă secţie decât cea la care era arondat

Data publicării:
ponta calinoiu

Ion Călinoiu nu a fost, însă, sancţionat de reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean, care spun că nu este prevăzută în lege o astfel de sancţiuune. În schimb, conducerea BEJ a decis să nu mai fie lăsate şi alte persoane să voteze pe lista suplimentară.

Ion Călinoiu, candidatul PSD pentru funcţia de consilier judeţean: (De ce aţi făcut schimbarea asta cu secţia de vot?) După cum aţi văzut, toată familia este aici şi normal că trebuia să fiu aici. (Dar aţi anunţat o altă secţie de vot). Nu am anunţat eu, nu ştiu cine a anunţat, eu am anunţat ora. (Conform domiciliului aici trebuia să votaţi?) Da.

Ion Stănulescu, preşedintele BEJ Gorj: „Preşedinta secţiei, am înţeles de la dânsa, l-a îndrumat către secţia de votare respectivă. Domnul a insistat să voteze acolo şi mi-a explicat că datorită presiunii care era acolo asupra sa, presa şi asa mai departe, l-a lăsat să voteze, făcând menţiunea pe lista suplimentară. Din cartea de identitate rezultă că are domiciliul în strada Bujorului nr 10, care se află în Cartierul Primăverii, arondat secţiei de la liceul economic. Nu rezultă că s-a făcut vreo viză de flotant sau ceva care să aparţină de secţia nr 1”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România din care oamenii pleacă imediat ce au ocazia. E în pragul falimentului, conform...
Digi FM
Ultima postare a starului de reality show care a murit în vacanță: "Viața e grea uneori, dar încerc să-mi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
North West a apărut cu sprâncene decolorate, dinți negri și păr albastru. Fiica lui Kanye West, transformare...
Film Now
Martin Short, prima apariție publică după moartea fiicei sale. I-a avut alături pe cei doi băieți ai săi
Adevarul
Ce a făcut Carol I înainte de a deveni rege al României și ce origine etnică avea de fapt
Newsweek
De ce un pensionar cu 1.200 lei pensie NU a luat ajutorul de 500 lei? 2.200.000 pensionari nu iau ajutoare
Digi FM
Actrița care nu a mai ieșit din casă din ianuarie cere dreptul la moarte asistată: „Fiecare zi este o luptă”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce îți dispare pofta de mâncare când ești bolnav. Ce e bine să faci în astfel de momente
Digi Animal World
Momentul când o pisică în vârstă de 10 ani se luptă cu un coiot. Stăpâna a rămas fără cuvinte
Film Now
Ultimele zile ale lui Dustin Diamond, Screech din “Salvați de clopoțel”. Singura colegă care i-a fost alături...
UTV
Cum arată fiica Andreei Bănică la 17 ani. Sofia a atras toate privirile în imaginile publicate de artistă