Klaus Iohannis: Un lucru este clar, guvernarea PSD a eșuat! Sesizez CCR pe bugetul rușinii naționale

Data actualizării: Data publicării:
klaus-iohannis-inquamphotos-octav-ganea (3)
Președintele Klaus Iohannis. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis a anunțat vineri că va sesiza Curtea Constituțională a României cu privire la proiectul de buget pe anul 2019. De asemenea, șeful statului a criticat PSD: pentru spitale regionale nu au bani, dar pentru ei au. „PSD și-a tras bani de 20 de ori mai mult decât anul trecut, pentru asta au bani”, a declarat Iohannis.

Declarațiile şefului statului:

"Un lucru este clar: guvernarea PSD a eșuat. În spitale, probleme peste probleme. Educația este subfinanțată, economia României este bulversată, mai ales după Ordonanţa 114, dată în mare taină la sfârșitul anului trecut. De autostrăzi, nici nu poate fi vorba. Despre justiție? Păi, întreaga guvernare pesedistă a fost un asalt asupra justiției şi a statului de drept din România, cu obiectivul clar din partea PSD de a pune mâna pe justiție, de a politiza justiția, ca ei să-şi rezolve dosarele penale.

De fapt, PSD nici nu guvernează pentru români şi pentru România, PSD guvernează pentru Dragnea. PSD este incompetent şi incapabil să conducă România.  

Despre buget, Bugetul rușinii naționale - asta este bugetul propus pentru 2019, Bugetul rușinii naționale. Este un buget nerealist, supraevaluat şi întârziat. Cu acest buget, PSD încearcă să acopere nereușitele multiple din timpul guvernării de până acum. Ei l-au numit „Bugetul Investiției” și asta este prima mare minciună din buget. Toată lumea s-a întrebat de ce a întârziat PSD bugetul trei luni de zile, fiindcă, în conformitate cu legea în vigoare, în 15 noiembrie trebuia prezentat în Parlament bugetul. Suntem la sfârșitul lui februarie. Păi, vă spun eu de ce au întârziat: ei nu vor să se realizeze investiții fiindcă nu au bani. De aceea au întârziat bugetul cu trei luni de zile", a declarat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis: Pentru spitale regionale nu au bani, pentru ei au. PSD și-a tras bani de 20 de ori mai mult

"Acum câteva zile, un ministru PSD, întrebat fiind cum e cu spitalele regionale, mult discutatele, promisele spitale regionale, răspuns stupefiant, zicea ministrul PSD că avem bani pentru proiectare. Auzi, în al treilea an de guvernare au bani pentru proiectare. Aceștia nici nu vor să realizeze spitalele. Nu vor să realizeze investiții publice. Promit și nu fac.

În schimb, dacă este vorba despre ei, au de unde. PSD a avut grijă să aloce sume imense, sume imense pentru finanțarea partidelor politice. 150.000.000 va primi PSD din finanțarea partidelor. 150.000.000 din 270.000.000 propuse pentru finanțarea partidelor. De 20 de ori mai mult decât în anul electoral 2016. Deci PSD și-a tras bani de 20 de ori mai mult decât în anul electoral 2016. Pentru asta au bani. O victimă sigură a acestui buget, o victimă foarte sigură este administrația locală, comunitățile locale din România primesc un miliard de lei mai puțin decât în anul trecut, un miliard de lei mai puțin, o mie de milioane de lei mai puțin decât anul trecut.

Cum să lucreze primăriile fără acești bani, cum să-și realizeze investiţiile? Evident că nu și le pot realiza. Primăriile vor trebuie să abandoneze investiții locale importante pentru a face față acestui buget. Există însă, din păcate, și aspecte de neconstituționalitate în acest buget. Bugetul rușinii naționale nu doar că pune în pericol economia românească, are aspecte clare de neconstituționalitate. Nu se respectă obligații asumate de România față de Uniunea Europeană, din care facem parte.

Se încalcă unele drepturi fundamentale, s-a ignorat rolul Consiliului Fiscal. Se aduce atingere principiului descentralizării și principiului subsidiarității. Pentru toate acestea, voi sesiza astăzi Curtea Constituțională a României pe Bugetul 2019 - Bugetul rușinii naționale. Aceeași soartă de sesizare a Curții Constituționale o va avea și Legea de aprobare a plafoanelor, pe care tot astăzi o voi trimite spre analiză Curții Constituționale a României", a mai spus, vineri, şeful statului. 


„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va susține vineri, 22 februarie a.c., ora 11:30, o declarație de presă, la Palatul Cotroceni”, a anunțat Administrația Prezidențială în urmă cu câteva minute.

Răzvan Cuc și Daniel Suciu urmează să depună jurămintele de miniștri la ora 10:30, la mai puțin de 24 de ore de la anunțul președintelui că îi numește în funcția de ministru al Transporturilor, respectiv al Dezvoltării.

De asemenea, șeful statului a criticat proiectul de buget pe 2019. Purtătorul de cuvânt al Preşedintelui a transmis, miercuri, că bugetul pe 2019 e „croit din imaginația PSD pe baza unor cifre exagerat de optimiste” și „reprezintă o nouă dovadă a iresponsabilității și modului defectuos prin care social-democrații au decis să guverneze România.”

Nu în ultimul rând, Klaus Iohannis a criticat dur, pe pagina de Facebook, Ordonanța pe Justiție anunțată marți de Tudorel Toader, prin care se modifică Legile Justiției. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri