Licitație CFR de trei miliarde de lei ajunsă la Înalta Curte de Casație și Justiție

Data actualizării: Data publicării:
lucrari cfr infrastructura coridor 4 - cross parteneri

Firma Strabag a cerut Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) strămutarea dosarului licitației pentru reabilitarea a 86 de kilometri de cale ferată, proiect a cărui valoare depășește 3 miliarde de lei.

catalin radulescu

Foto: Cătălin Rădulescu, deputat, membru in Comisia de Transporturi, este revoltat de acordarea contractului unei firme care cerea cu 40 de milioane euro mai mult

Strabag și-a susținut intervenția cu menționarea unor articole de presă, lăsând să se înțeleagă că ar exista o presiune publică pentru acordarea contractului către competitorii de la Alstom. Tot marți au apărut informații false privind așa zise cercetări ale DNA privind relații ale conducerii CFR cu firma Alstom.

După Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și Curțile de Apel din țară, a venit rândul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) să se pronunțe în bănoasele dar controversatele licitații de infrastructură de transport.

Curtea Supremă judecă marți acțiunea de strămutare, deschisă anul trecut de către firmele Strabag și Swietelski, a procesului avut la Curtea de Apel București. Această instanță a decis în decembrie că CFR trebuie să reevalueze oferta firmei Alstom, asociată cu Eurocontruct Trading 98, ținând cont de observațiile făcute de acestea la adresa ofertei Strabag - Swietelski. La ora scrierii acestui articol judecarea cazului de către ICCJ nu a avut loc sau nu a fost pronunțată decizia acestei instanțe.

Curtea de Apel București a stabilit în decembrie: „Anulează decizia autorităţii Contractante de respingere a ofertei recurentei petente comunicată acesteia prin adresa CFR nr.1240/05.07.2018, decizia autorităţii contractante prin care oferta depusă de asocierea BraSig a fost desemnată câştigătoare şi raportul procedurii de atribuire. Constată că oferta asocierii Rail Works este acceptabilă. Obligă Autoritatea Contractantă să reevalueze ambele oferte, ţinând cont de criticile aduse ofertei asocierii BraSig de ofertantul RailWorks”.

Informații deținute de Digi24.ro arată că Strabag - Swietelski si-au bazat cererea de strămutare pe faptul că aspecte din dosare aflate în judecată au apărut în presă, fapt care ar dovedi, in opinia Strabag-Swietelski, scurgerile nepermise de informații, subiectivismul din jurul acestui dosar și presiunile publice existente.

Tot parte a acestei lupte, marți, în ziua în care se așteaptă decizia ICCJ privind cererea strămutării procesului, au apărut în presă informații prvind așa - zise cercetări ale DNA privind relații în afara legalității avute de directorul general al CFR SA Ioan Gavrilă cu Gabriel Stanciu, șeful Alstom.

Cercetările procurorilor ar fi pornit de la faptul că Gavrilă a fost identificat la un moment dat conducând un autoturism de teren pus la dispoziție de Alstom. „Informațiile difuzate sunt parte a unor acțiuni de discreditare și a luptei duse pentru contractul secțiunilor Brașov – Apața și Cața – Sighișoara, loturile 1 și 3. În contractele de infrastructură există obligația constructorului de a pune la dispoziția beneficiarului autovehicule cu ajutorul cărora se deplasează în teren pentru a verifica lucrările”, spun surse din industria feroviară.

Informațiile au fost negate marți chiar de către CFR. „Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA nu a primit nicio adresă oficială din partea organelor abilitate, privind demararea unei investigaţii care să vizeze aspectele semnalate în publicaţia online respectivă. Menţionăm faptul că, orice document solicitat companiei noastre, de către autorităţile abilitate ale statului, va fi transmis instituţiei respective în cel mai scurt timp”, spune compania într-un răspuns semnat de purtătorul de cuvânt al acesteia Oana Brânzan.

Cazul licitației CFR este unul celebru, ajungând inclusiv in fața Comisiei de Transporturi a Camerei Deputaților.

Parlamentarii au fost revoltați din cauza faptului că oferta austriecilor de la Strabag era mult mai scumpă și, cu toate acestea, firma austriacă a fost desemnată câștigătoare.

Firma franceză Alstom a fost descalificată după ce Euroconstruct Trading 98, companie ce făcea parte din consorțiu, a intrat în insolvență. Deși Autoritatea de Achiziții recomanda CFR să verifice, înainte de excludere, capacitatea asocierii Alstom Transport de a derula contractul, CFR SA a preferat să excludă asocierea Alstom Transport deși aceasta avea un preț mai bun decât Strabag -Swietelsky.

Prevederile legale permit atribuirea unui contract unei firme în insolvență dacă aceasta face dovada că poate și are resursele necesare derulării contractului.

"În data de 5 iulie 2018 am luat act despre decizia CNCF CFR SA de a atribui licitaţia pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov - Apaţa şi Caţa - Sighişoara către Asocierea Brasig, formată din Strabag-Swietelsky. Deşi Consorţiul din care facem parte (Asocierea Railworks formată din Alstom, Aktor, Euro Construct Trading '98 şi Arcada) a fost anterior declarat admisibil şi s-a clasat pe locul I, CFR a decis atribuirea acestui contract către asocierea clasată pe locul al treilea, preţul acestei ofertei fiind semnificativ mai mare. Analizând motivele deciziei invocate în comunicarea primită, am constatat faptul că se referă la starea de insolvenţă a unuia dintre partenerii noştri de consorţiu, deşi credem că acest lucru contravine atât legii insolvenţei cât şi legislaţiei naţionale şi europene în materie de achiziţii publice", spunea în vara acestui an Alstom, într-un comunicat de presă.

"Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat Asocierea Brasig Strabag -Swietelsky câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov - Apaţa şi Caţa - Sighişoara, aflate pe secţiunea Braşov - Sighişoara, componentă a Coridorului Rin - Dunăre, pentru circulaţia trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 km/h. Oferta financiară a Asocierii Brasig Strabag - Swietelsky a fost de 3.143.153.533,29 lei fără TVA, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii", se arăta la acel moment într-un comunicat de presă al operatorului naţional de căi ferate.

Sursa de finanţare pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov - Apaţa şi Caţa - Sighişoara, în lungime totală de 86 de kilometri, este asigurată din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, iar durata de execuţie va fi de 48 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Contractul prevede o gamă variată de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară: terasamente, linii, consolidări poduri, podeţe, tuneluri, pasaje superioare, linie de contact, sistem de informare a călătorilor, energoalimentare, telecomunicaţii, comunicaţii pentru semnalizare, fibră optică, supraveghere video, instalaţii electrice, instalaţii sanitare, instalaţii termoventilaţie, apărări de maluri, semnalizare, protecţia mediului.

"Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare se asigură condiţii tehnice pentru circulaţia trenurilor de călători şi marfă cu viteze superioare de 160 km/ h pentru trenurile de călători şi de 120 km/ h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar", subliniază CFR SA.

Blocajul în care se găsește proiectul riscă însă să se prelungească și să ducă la pierderea fondurilor alocate de Comisia Europeană pentru calea ferată din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri