Numele Angelei Merkel, vehiculat pentru funcția de președinte al Consiliului European

Data actualizării: Data publicării:
After Extension, CDU, SPD And CSU Seek To Conclude Coalition Negotiations
Foto: Guliver/Getty Images

Numele cancelarului german Angela Merkel revine cu insistenţă în vederea conducerii Consiliului European, instanţa şefilor de stat şi de guverne, în locul polonezului Donald Tusk, după alegerile de la sfârşitul lui mai, relatează AFP, citată de News.ro.

Bundestag Debates Third EU Greece Aid Package
Foto: Guliver/GettyImages

Conservatorii din cadrul Uniunii Creştin-Democrate (CDU) şi Uniunii Social-Democrate (CSU) şi-au lansat sâmbătă, la Münster, campania în vederea alegerilor europene - pentru prima oară în 19 ani - fără Angela Merkel.

Cancelarul german urmează să fie foarte curtat în cadrul summitului Uniunii Europene de la 9 mai, cu două săptămâni înaintea înaintea alegerilor.

Numele său circulă în vederea preşedinţiei Consiliului, iar opinia sa va fi decisivă în nominalizarea viitorului preşedinte al Comisiei Europene.

Negocieri pe această temă urmează să aibă loc în marja reuniunii de la Sibiu, în România.

Preşedintele Consiliului, polonezul Donald Tusk, vrea să tatoneze intenţiile liderilor europeni pe tema succesiunii sale şi a procedurii foarte contestate a desemnării succesorului lui Jean-Claude Juncker la conducerea CE.

Pe de altă parte, cancelarul german a declarat că nu îşi va depune vreo candidatură la vreun post politic în Germania şi în Europa.

Premierul olandez Mark Rutte este citat, de asemenea, ca alt potenţial candidat.

Desemnarea preşedintelui Consiliului European este prerogativa liderilor europeni. Ea este prevăzută la summitul european prevăzut la 20-21 iunie, la o lună după alegerile europene.

Atât Merkel, cât și Rutte au dat asigurări în mod public că nu sunt interesaţi de acest post de mediator între statele membre UE, care au adesea interese divergente.

Însă acest lucru nu i-a determinat să tacă pe susţinătorii lor.

Fostul premier socialist italian Enrico Letta pledează în mod deschis în favoarea desemnării Angelei Merkel la conducerea Consiliului, alimentând zvonuri în acest sens.

Preşedintele Partidului Popular Euroepan (PPE), familia politică a cancelarului şi un apropiat al Angelei Merkel, eurodeputatul alsacian Joseph Daul este, însă, convins că ea nu va candida.

„Eu ştiu că zvonul persistă, dar nu, veţi vedea”, a declarat el într-un interviu publicat de Le Monde.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri