O seară furtunoasă, în Arad

Data publicării:
seara furtunoasa


Ploaia a creat cele mai mari probleme în secția de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Arad.  

„Stau aici de o oră jumate, muşcat de câine, nu mă bagă nimeni în seamă. Nici fişă medicală... Haideţi să vedeţi un om aplecat de durere la care nu vine nimeni şi nu-i face absolut nimic”, spune un pacient.

Apa acumulată pe o terasă s-a scurs prin locul unde se îmbină două corpuri de clădire și a  inundat săli renovate în urmă cu mai puțin de un an.

„A trebuit să evacuăm partea de UPU spre Pediatrie, urmează, în limitele posibilităţilor, să asigurăm în continuare cazurile urgente”, explică George Ciprian Pribac, directorul medical al Spitalul Judeţean Arad.

Și nu au fost singurele probleme create de furtună. Străzi inundate, gospodării şi case în care a intrat apa, maşini distruse de copacii şi stâlpii de curent care au căzut peste ele. Aceasta era imaginea Aradului la doar câteva minute după ce a trecut potopul.

„S-a ridicat acum cu apa asta. Uitaţi cum este parchetul aici. Poftim!”, aradă un arădean.

Uitaţi ce s-a întâmplat! Ambele maşini sunt ale mele! Mai are rost să discutăm? [Era bătrân copacul?] Prespun că era bătrân”, povestește un alt păgubit.

„[Cât îi de mare apa la tine în curte?] Îi dacă... deci până aici la glezne îi, trece şi mai bine de glezne... [A intrat şi în casă?] În casă nu o apucat încă, dar se ridică, s-a ridicat. Dacă plouă, continuă să plouă...”, mai spune un tânăr din Arad.

ISU Arad a intervenit cu 17 echipaje însă, chiar şi aşa, alte câteva zeci de persoane au așteptat la rând ca să primească ajutor.

„Intervenţiile au constat în evacuarea apei din locaţiile inundate, îndepărtarea de arbori căzuţi, îndepărtarea de stâlpi sau de fire căzute pe carosabil”, a precizat căpitan George Pleşca – purtătorul de cuvânt ISU Arad.

Principala cauză a inundaţiilor din Arad a fost sistemul de canalizare neeficient care a permis revărsarea apelor în zonele mai joase ale străzilor.  

Reporter: Dan Codre

Operator: Cristian Kovacs

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri