Partidul lui Nicușor Dan a cerut renumărarea voturilor în mai multe secții din Sectorul 1

Data publicării:
nicusor dan fb-2

 

UPDATE: Cererea Uniunii Salvați Bucureștiul de renumărare a buletinelor de vot din mai multe secții din sectorul 1 a ajuns, marți, la Biroul Electoral de Circumscripție și ar putea fi soluționată în cursul aceleiași zile.

„A ajuns la noi, am înregistrat-o, în acest moment terminăm de centralizat secțiile de votare, după care o să o analizăm. S-ar putea ca pe seară să avem o soluție”, a declarat președintele Biroului Electoral Sector 1, procuror Alexandru Stoian.


„Toată ziua au lucrat colegii mei, azi, la o cerere de renumărare a voturilor din 5-10 secții de votare din Sectorul 1. Cred că la ora asta s-a depus — urma să se depună. Am indicat niște discrepanțe statistice. Sperăm ca Biroul Electoral al Sectorului să admită și să renumere în câteva secții de votare. (...) În situația în care se descoperă că, sistematic, cifrele nu corespund cu buletinele, se va trece la o renumărare mai mare”, a spus Nicușor Dan, la un post de televiziune, potrivit Agerpres.

El a adăugat că USB a avut inițial delegați în toate secțiile de votare din Sectorul 1, dar că nu a fost vorba de membri de partid, ci de persoane care și-au oferit ajutorul. O parte dintre acestea s-au retras, inclusiv pentru a participa la concertul Maroon 5, care a avut loc duminică seara în București.

„Nu puteam să îi mai înlocuim, pentru că era o dată limită până la care se propuneau și au rămas niște secții în care nu am avut pe nimeni”, a precizat el.

Candidata Uniunii Salvați Bucureștiul la Primăria sectorului 1, Clotilde Armand, a câștigat în secțiile de votare în care USB a avut observatori, dar a pierdut în celelalte, a precizat, luni, Nicușor Dan, într-o postare pe facebook.

„Câteva numere, fără comentarii. În sectorul 1 au fost 163 de secții. Am avut delegați în 126 de secții. În ele Clotilde Armand a câștigat cu 76 de voturi (medie 0,6 voturi / secție pentru noi). Nu am avut delegați în 36 de secții. În acestea PSD a câștigat cu 1.755 de voturi (medie 46 voturi / secție în defavoarea noastră)”, a scris liderul USB.

Duminică seara, datele unui sondaj realizat la ieșirea de la urne arătau că în sectorul 1 cele mai multe voturi le-a primit Clotilde Armand (USB) — 31,4%, urmată de Daniel Tudorache (Alianța PSD+UNPR) — 30,5%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Cum a fost surprins la TV
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”