PNȚCD cere pe Facebook interzicerea Facebook în România pentru „prejudicierea alegerilor”: „Zuckerberg să vină să dea explicații”

Data actualizării: Data publicării:
alianta pntcd per psd inquam octav ganea
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

PNȚCD protestează pe Facebook și cere interzicerea Facebook în România pentru „prejudicierea alegerilor europarlamentare”. Partidul condus de Aurelian Pavelescu a semnat, în martie, un protocol de susținere a PSD, însă cum rezultatele la alegeri nu au fost mulțumitoare, formațiunea consideră că Facebook e de vină și că Mark Zuckerberg ar trebui să vină în România să dea explicații.

Țărăniștii susțin că „aceste alegeri au fost prejudiciate de rețeaua de socializare Facebook” și că mai mulți membri ai partidului au fost blocați pentru că au redistribuit mesajele publicate de Aurelian Pavelescu.

PNȚCD cere guvernului Dăncilă să interzică Facebook în România și parlamentul să facă o comisie de anchetă și să îl cheme pe Mark Zuckerberg să dea explicații pentru eșecul partidului la alegerile de duminică.

„În tot acest timp Facebook tolerează limbajul vulgar și îndemnurile la violență ale reprezentanților altor partide. Solicităm guvernului Dancilă să ia măsuri pentru blocarea accesului la Facebook în România iar parlamentului să facă o comisie de anchetă. Zuckerberg să vină în România să dea explicații. Facebook câștigă mulți bani de pe urma utilizatorilor români, dar nu acordă nici o atenție pieței din România. Considerăm acest comportament al companiei în cauză că fiind inacceptabil”, mai scrie în mesajul postat pe Facebook.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri