Primarul din Moldova Nouă, unde se vor relua alegerile: Motivul ține de formă, nu de fond. E o încununare a atacurilor la adresa mea

Data actualizării: Data publicării:
adrian torma
Adrian Torma, primarul din Moldova Nouă. Sursa foto: Adrian Torma/ Facebook

Primarul din Moldova Nouă, Adrian Torma, a cărui realegere în funcție a fost anulată de BEC, spune că aceasta reprezintă “doar o încununare a atacurilor la adresa mea, pentru că de la începutul campaniei s-a încercat excluderea mea de către foștii camarazi din PNL”. El spune că lipsa semnăturilor de la liderii locali care au format alianța PSD-Pro România pentru Primărie este o chestiune de formă și nu de fond, decizia instanței fiind corectată ulterior.

“Moldova Nouă e doar o încununare a atacurilor la adresa mea această decizie a BEC, pentru că de la începutul campaniei s-a încercat excluderea mea de către foștii camarazi din PNL, eu nemaifiind parte din echipa lor.

E un șoc, nu doar pentru mine, e pentru democrație din punctul meu de vedere, pentru că dreptul de a fi ales și de a alege e un drept constituțional care a funcționat în România de după Revoluție.

Acum, la Moldova Nouă trăim o premieră. Pregătim o contestație la instanțele abilitate, dar sperăm să avem termene scurte, pentru că, din ce am aflat noi, BEC pe repede înainte a decis ca alegerile să se țină din nou pe 11 octombrie, la două săptămâni de la cele din 27 septembrie.

BEC a mai dat o hotărâre în ’90, în care își declina competențele pe speța de la Moldova Nouă.

Noi sperăm ca justiția și democrația în România să funcționeze iar cei care nu demult strigau hoții, să aibă acum înțelepciunea că un om ales de o jumătate dintre cetățeni are dreptul de a conduce comunitatea”, a declarat primarul din Moldova Nouă, la Digi24.

Acesta a explicat cum au ajuns buletinele suplimentare în urnă.

“E vorba de două buletine de vot, iar diferența între noi a fost de 106 voturi. Cele două voturi despre care ei vorbesc încurcau cu două voturi mai mult sau mai puțin în plus.

Nu au făcut acea reclamație în secția de votare. Deci nu există o reclamație. Acea fraudă nu este verificată de poliție, nu e un dosar penal deschis pentru fraudarea alegerilor.

Nu-mi dau seama cum BEC și-a dat seama ce biroul de circumscripție nu și-a dat seama, biroul județean nu și-a dat seama. Dintr-odată la BEC doar pe niște înscrisuri, care nu pot fi dovedite, pentru că nu avem în spate un document care să spună ceva că s-au fraudat.

Greșeli de un vot, două există în aproape orice secție din România. Din acest motiv există noțiunea de hotărâre rectificativă, pentru că se poate greși. Și în BE de la Moldova Nouă și în foarte multe birouri electorale de circumscripție au fost astfel de greșeli, care n-au influențat decizia. Avem exemplu de la Botoșani, oraș unde s-a câștigat la 33 de voturi și nu s-au mai reluat alegerile.

Aici e un duel, eu fiind fost primar de PNL, exclus de actualul ministru de Interne din partid. E doar o chestiune de orgoliu și mândrie a domniei sale la adresa mea, dar din păcate încălcăm democrația.

Ca să aveți o imagine de ce mi s-a contestat mie la început de campanie electorală dreptul de a candida, este o chestiune de formă. Faptul că pe două documente trebuiau și semnăturile președinților de organizații locale, adică eu și președintele Pro România, care am fost la depunerea dosarului în circumscripție, nu sunt chestiuni de fond. Lucrurile de fond sunt să ai peste 23 de ani, să n-ai interdicție legală și să locuiești în acea localitate.

La Câmpia Turzii s-a greșit denumirea localității, a scris de la USR, dacă nu mă înșel, Turda și s-a socotit că este o greșeală de formă, nu de fond. Noi am îndeplinit tot fondul de a putea candida.

S-a făcut o contestație la instanță. Instanța a tratat aceste greșeli ca și chestiuni de fond, noi am complinit, fiind în termen, acele greșeli cu semnătura, s-a eliberat o nouă hotărâre a Biroului Electoral de circumscripție validată de AEP, de INS prin trecerea noastră pe buletine de vot. Nu e vina BE de circumscripție de la Moldova Nouă, pentru că nu ei fac buletinele de vot.

Vom avea la Moldova Nouă un primar neales de către cetățeni și probabil nefiind ales nu va fi nici iubit de comunitate”, a afirmat Torma.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai recentă prognoza meteo pentru Crăciun. Vin veşti rele de la ANM, oraşele în care vor fi peste 10 grade
Digi FM
Chris Pratt, despre împrejurarea inedită în care a cunoscut-o pe fiica lui Arnold Schwarzenegger, actuala lui...
Pro FM
Antonia, internată 11 zile în spital după o procedură estetică. Artista a rupt tăcerea: „Ar fi putut să aibă...
Film Now
Cum a reacționat Helena Bonham Carter la invitația de a apărea în documentarul despre Tim Burton. Cei doi au...
Adevarul
Un milionar care și-a construit averea de la zero dezvăluie cele cinci fraze pe care le repetă zilnic...
Newsweek
Viața la pensie. Activități care te ajută să scapi de singurătate în luna decembrie. Nu ai nevoie de rude
Digi FM
Judecătoarea Raluca Moroșanu, o nouă declarație după momentul viral de la conferința de la Curtea de Apel. Ea...
Digi World
Ce este lepra, cum se transmite și cât de mare este, de fapt, pericolul. Un caz de lepră a fost confirmat în...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Cum arată viața actriței Deborra-Lee Furness după divorțul de Hugh Jackman. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu...
UTV
Trailerul Street Fighter a apărut la The Game Awards 2025. Jason Momoa și 50 Cent fac parte din distribuție