RAPORT DE ȚARĂ. Companii cu tradiție sunt găzduite de județul Bacău

Data publicării:
pambac

Puțină lumea știe că în acele vremuri la Bacău funcționau o vamă mare și una mică. De aici și renumele de centru comercial. Datorită poziționării sale geografice, toate drumurile comerciale se intersectau în această zonă. Treptat, odată cu trecerea timpului, Bacăul s-a dezvoltat și din punct de vedere industrial, în secolul al XIX-lea, fiind deja orientat economic spre industria prelucrătoare, tăbăcării, fabrici de spirt sau cărămizi. Și expansiunea a continuat. S-au înființat și mai multe societăți, unele dintre ele existând și astăzi.

Agricola Internațional, un brand românesc de talie mondială, este una dintre cele mai mari companii din industria alimentară din România. Înființată în Bacău, în urmă cu două decenii, societatea a devenit într-un timp scurt lider de piață în materie de carne de pasăre, vânzările fiind în creștere de la un an la altul.

În 2012 comparativ cu anul precedent, vânzarile au crescut cu crescut cu 7%, adică 32 320 de tone de carne de pui, iar încasările au crescut cu 20%, cifra de afaceri de anul trecut ridicându-se la peste 130 de milioane de euro.

Odată cu creșterea vânzărilor, compania s-a extins, iar lanțul de magazine este prezent acum aproape în toate orașele din România. În cei peste 20 de ani de activitate, liderii grupului de firme au creat strategii clare și puternice pentru consumatorii lor. Așa se face că, în prezent, grupul de firme a ajuns să exporte preparate și produse din carne în toată lumea. În plină criză financiară, compania a făcut puține disponibilizări și a reușit să-și mențină activitatea.

În condițiile în care foarte multe societăți au dispărut în ultimii ani de pe piața băcăuană, Agricola este gura de oxigen pentru economia județului, dar și a României, o mare parte din PIB fiind asigurat de această companie.

O altă societate de renume din Bacău este Pambac, lider in topul producătorilor naționali din domeniul morărit, paste și panificație. În cei peste 45 de ani de activitate, compania și-a diversificat producția, iar azi furnizează peste 180 de produse. În Bacău, compania deține peste zece magazine și asigură locuri de muncă pentru mii de angajați.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Bolile pentru care se acordă pensie de handicap. Lista actualizată pentru 2025
Digi FM
Ada Galeș, despre forma rară de cancer care i-a pus vocea în pericol: M-a ajutat faptul că...
Pro FM
Dolly Parton, noi declarații după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate: „Nu am timp să îmbătrânesc!”
Film Now
„Predator: Badlands” stabileşte un record al francizei. Ce încasări a avut la debutul în box office-ul...
Adevarul
Care este călcâiul lui Ahile al NATO: țările baltice sau România/Bulgaria? Răspunsul neașteptat al unui...
Newsweek
Cum au pierdut pensionarii 275 lei la pensie într-un an? Medicamentele cu 5% mai scumpe. Uleiul, pâinea cu 10%
Digi FM
Începe postul Crăciunului 2025. Ce se mănâncă și care sunt zilele cu dezlegare la pește
Digi World
Cum să dormi mai bine în sezonul rece fără să umfli factura la căldură. De la importanța lenjeriilor de pat...
Digi Animal World
„Albina Lucifer”, noua descoperire din Australia. E neagră și are coarne ca „diavolul”
Film Now
Actorii din „Now You See Me”, impresionați să lucreze cu Morgan Freeman: „E o adevărată legendă!” Cum se...
UTV
Radu Vâlcan vorbește despre rolul de tată și cum reușește să fie prezent în viața celor trei copii. „E foarte...