Reacția lui Duckadam după ce a fost lăudat de Donald Tusk: „Sunt mândru”

Data actualizării: Data publicării:
duckadam

Fostul fotbalist Helmut Duckadam a spus că este mândru că președintele Consiliului European, Donald Tusk, l-a menționat în discursul său, la ceremonia la care România preluat oficial șefia Consiliului UE.

„Știam că performanță Stelei din finală de la Sevilla contra Barcelonei va rămâne în memoria iubitorilor de fotbal. Dar, nu am visat vreodată, că la un eveniment de asemenea importanță pentru România, precum preluarea președinției Consiliului UE, să fie menționat numele meu.

Sunt mândru că Președintele Consiliului European, dl. Donald Tusk, și-a adus aminte de cea mai mare performanță a fotbalului românesc”, a scris Helmut Duckadam, pe Facebook.

„Și aș vrea să fac un apel la toți românii, să apere, în România și în Europa, fundamentele civilizației noastre politice: libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și constituția. Să le apere cu aceeași hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci, și mie mi s-a părut imposibil! Dar el a reușit. Și voi veți reuși. Pe această cale, vă asigur de tot sprijinul meu”, a declarat Donald Tusk.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri